14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCând pot depune cererile de pensionare profesorii care nu vor să mai rămână la catedră

Când pot depune cererile de pensionare profesorii care nu vor să mai rămână la catedră

Casa Județeană de Pensii Olt a anunțat în ce zi sunt așteptate cu cereri cadrele didactice care îndeplinesc până la sfârșitul anului școlar 2017-2018 condițiile de pensionare. Aproape jumătate au solicitat, însă, rămânerea la catedră.

În fiecare an, la sfârșitul verii, profesorii care îndeplinesc condițiile de pensionare sunt așteptați cu cereri la Casa Județeană de Pensii Olt, într-o singură zi, dacă nu doresc să rămână încă un an la catedră (au dreptul, conform legii, încă trei ani), sau dacă șefii ISJ nu și-au dat acordul pentru a preda în continuare. Situația profesorilor este specială, astfel că, dacă îndeplinesc în timpul anului școlar vârsta standard de pensionare, contractele lor nu încetează de drept, lucru care se întâmplă în cazul celorlalți asigurați în sistemul public de pensie, și la sfârșitul anului școlar (31 august).
În acest an, pentru că 1 septembrie, prima zi de după încheierea anului școlar, este o zi nelucrătoare, dascălii sunt așteptați să depună cerrile de pensionare pe 3 septembrie 2018. Iată precizările Casei Județene de Pensii Olt în acest sens:
„Potrivit reglementărilor legislative din sistemul de învăţământ preuniversitar, anul şcolar începe la data de 1 septembrie anul curent şi se încheie la data de 31 august anul următor.
În consecinţă, personalul didactic titular din învăţământul preuniversitar care a îndeplinit condițiile de pensionare pentru limită de vârstă pe parcursul anului şcolar, se pensionează la data încheierii anului şcolar, respectiv la data de 31 august a anului curent.
În situaţia în care, pentru anul şcolar următor, cadrului didactic titular din învăţământul preuniversitar nu i s-a mai aprobat menţinerea în activitate ca titular în funcţia didactică peste vârsta de pensionare, ulterior datei de 31 august a anului curent, respectiv cu începere de la data de 1 septembrie a anului curent, nu i se mai aplică prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, fiind îndreptăţit la obţinerea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă. (…) Întrucât ziua de 01.09.2018 este zi nelucrătoare, în cazul acestor persoane dosarul de pensie pentru limită de vârstă se va depune pe data de 03.09.2018, iar drepturile de pensie se cuvin, se acordă şi se plătesc începând cu data de 01.09.2018“.
Cererile pot fi depuse și după această dată, urmând însă ca de drepturile de pensie să se beneficieze de la data cererii.
La nivelul județului Olt, 196 de cadre didactice îndeplineau condițiile legale de pensionare la 1 septembrie 2018. Dintre acestea, 92 au depus cereri pentru a fimenținute în activitate, Inspectoratul Școlar Județean Olt aprobând 87. Dintre acestea, 42 se află în primul an în acre solicit menținerea în activitate peste vârta standard de pensionare, 27 în al doilea an și 18 în ultimul an în care mai pot face această solicitare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS