17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUn copil de trei ani şi opt luni a rămas fără vedere la un ochi, după un accident la un loc de joacă

Un copil de trei ani şi opt luni a rămas fără vedere la un ochi, după un accident la un loc de joacă

Un copil, de trei ani şi opt luni, din Bumbeşti-Jiu, Gorj, a rămas fără vedere la un ochi, în urma unui accident la un loc de joacă din oraş. Micuţul a mers cu părinţii la un loc de joacă şi s-a dat într-un leagăn defect. Leagănul nu era prevăzut cu spătar, iar copilul s-a dezechilibrat şi a nimerit cu ochiul într-un element metalic rupt şi ruginit. Micuţul a ajuns la spital, a fost operat de urgenţă, însă riscă să îşi piardă ochiul, dacă nu va beneficia de o operaţie care costă câteva mii de euro. Părinţii nu au banii necesari şi au scos maşina şi o garsonieră la vânzare. Alexandra Tudor, mama copilului, a declarat că totul s-a întâmplat într-o fracţiune de secundă şi nu a putut interveni: „Copilul, în fracţiune de secundă a căzut. S-a proptit aşa şi i-a venit chestia aia fix în ochişor. Rămâne fără vedere dacă nu îi fac acel transplant de cornee. Am pus maşina la vânzare. Mai avem o locuinţă, o garsonieră, am pus-o şi pe aceea la vânzare, în speranța că vom reuşi să le dăm, ca să facem rost de bani“.

Locul de joacă a fost închis de CJPC

Cosmin Tudor, tatăl copilului, a declarat că medicii nu au putut să facă mare lucru, având în vedere gravitatea accidentului. După ce a ajuns la Spitalul din Bumbeşti-Jiu, băiatul a fost transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu. Acum ar fi nevoie de o nouă operaţie pentru a-i fi redată copilului vederea. Părinţii au depus plângere la poliţie şi spun că vina aparţine primăriei. Constantin Bobaru, primarul oraşului Bumbeşti-Jiu, a declarat că responsabilitatea ar fi trebuit să fie a părinţilor: „Părintele trebuia să-şi ia toate măsurile. Dacă ai văzut un leagăn că e defect, tu, ca părinte, de ce laşi copilul să folosească acel echipament? Eşti responsabil! Un copil, la trei ani, n-are discernământ“, a declarat primarul din Bumbeşti-Jiu.
În urma celor întâmplate, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Gorj a decis să închidă toate locurile de joacă din oraş. Primăria a fost amendată cu 35.000 de lei. „Leagănul ce face obiectul reclamaţiei nu avea spătar. Există şi alte echipamente de agrement ce prezintă elemente lipsă sau deteriorate, lipsă mâner de susţinere la balansoarul de doi utilizatori, una din treptele de acces pe tobogan nu este fixată la un capăt. Locul de joacă este împrejmuit, însă sunt elemente din lemn lipsă“, a declarat Mădălin Giurcău, comisarul-şef adjunct al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Gorj. Leagănul a fost reparat între timp de către muncitorii de la Primăria Bumbeşti-Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS