Bogdan Ciochină este un tânăr a cărui viaţă a fost foarte dură încă de când a făcut cunoştinţă cu lumea. Bogdan se luptă cu mai multe afecţiuni ale creierului, însă a reuşit să izbândească în ciuda atitudinii nemiloase a unor oameni care nu au simţit niciodată deznădejdea lui. De doi ani s-a angajat şi îşi câştigă traiul singur, într-un oraş care nu dă prea multe şanse tinerilor cu handicap.
Bogdan Ciochină este omul care te învaţă, fără niciun efort, să priveşti cu optimism viaţa şi să nu te laşi doborât în faţa unei boli. Cu fizionomie de japonez şi cu o privire veselă, Bogdan îşi ascunde emoţiile şi timiditatea în spatele zâmbetului. Când se gândeşte la ce afecţiuni are, se amuză. Spune că are atât de multe încât este destul de greu să le enumere pe toate. „Am encefalopatie infantilă, sindrom extrapiramidal cerebelos şi sindrom ataxic. Afecţiunile pe care le am îmi afectează echilibrul şi motricitatea. Când am aflat că am aceste boli, am fost afectat, în acea perioadă, dar acum, privind înapoi, înţeleg că atunci când m-am închis în mine nu am rezolvat nimic. Am privit multe filme şi documentare şi am văzut cam cum este mentalitatea acolo, iar acest lucru mi-a deschis oarecum orizonturile. Nu ştiu cum am căpătat aceste boli. Totul este cu semnul întrebării pentru că unii zic că aşa m-a născut, alţii spun că din cauza unui vaccin“, a povestit Bogdan. Cu toate că a fost diagnosticat cu aceste afecţiuni, Bogdan a învăţat că singura soluţie este să meargă mai departe şi să încerce cât de mult poate să fie un om normal. Iar forţa sufletească de care a dat dovadă te lasă fără cuvinte. Cu multă voinţă şi ambiţie de a trece peste prejudecăţile oamenilor, a mers la liceu, apoi la facultate şi la master. Şi le-a terminat cu brio. „Am mers la şcoală normală, liceu normal. Mama a dus lupte grele ca să pot rămâne la o şcoală normală pentru că voiau să mă trimită la o una specială. Ulterior, atitudinea învăţătoarei s-a schimbat faţă de mine. Mă ajuta, scria cu mine. În şcoala gimnazială nu am avut probleme, colegii erau foarte buni, am avut parte de un colectiv foarte primitor. La liceu, eram «băiatul profei», pentru că mama mea era profesoară la Colegiul Tehnic «Ion Mincu», acolo unde am învăţat. Am avut parte şi de răutăţi în liceu, dar aşa este mereu. Dacă nu ar exista cei care se iau de cei mai slabi, nu ar avea farmec. Eu nu puteam să îmi iau apărarea. Îmi puneau anumite porecle. Poate atunci au fost momente în care m-au durut aceste lucruri, dar acum, când mă gândesc la ele, mă amuz. Nu mă puteam juca alături de colegi. Eu dacă alerg, mai pic şi pe jos, mai iau contact cu solul“, a spus tânărul, râzând cu poftă.
S-a angajat după patru ani de căutări
Tânărul a terminat facultatea, apoi a urmat un master. Facultatea i-a dat posibilitatea să relaţioneze mai mult cu oamenii, iar colegele sale i-au fost balsam pentru suflet şi l-au ajutat să termine cursurile cu bine. „La facultate, am terminat Asistenţă Socială. Am avut parte de colegi de treabă. De obicei, scriam până îmi oboseau mâinile. Iar de cele mai multe ori, luam cursurile de la colege şi le xeroxam pentru că nu puteam să scriu tot ce notau colegii. Totul a fost bine, în afară de atitudinea unei profesoare care ne spunea mereu: «Ce caută handicapaţii la facultate?». Nu ştiu dacă se referea la mine sau erau nişte vorbe spuse la modul general, dar m-am simţit prost. Am ales această facultate pentru că îmi place să fiu alături de oameni, să îi ajut să nu treacă prin ce am trecut eu. M-am documentat înainte despre ce înseamnă această meserie şi mi-a plăcut. În România, acesta este un punct sensibil. Pentru că multe ONG-uri sunt doar pe hârtie. Multe se înfiinţează şi sunt, de fapt, partide politice în spate. Deci nu prea ai unde să te angajezi cu această meserie. După facultate a urmat masterul, apoi am reuşit să mă angajez în noiembrie 2016. Lucrez la o asociaţie, ca agent comercial. Promovez anumite produse pe reţelele sociale şi adaug produse pe site-ul asociaţiei. Îmi place ceea ce fac, îmi place munca la calculator. Aveam temeri că nu o să îmi găsesc un loc de muncă, mai ales că am început să îmi caut un serviciu în 2012, atunci când am terminat facultatea. Nu găseam deloc. Am fost şi la târgul de joburi. Când află că ai un handicap, se fac că plouă. Îmi spuneau toţi că mă sună şi nu o făceau niciodată“, a mai adăugat Bogdan Ciochină.
Atunci când oamenii i-au tăiat aripile, Bogdan a găsit resurse să zboare din nou
De-a lungul anilor, Bogdan a învăţat cum să se descurce cu afecţiunile pe care le are. Este conştient ce anume poate să facă şi ce nu. Însă, uneori, dispreţul celor din jur îl dezarmează şi îi taie elanul. „Una dintre cele mai urâte experienţe de care am avut parte s-a întâmplat în timpul facultăţii. Am mers într-un magazin pe strada Lipscani, am luat un parfum în mână, mi-a căzut şi s-a spart. Iar doamna de acolo a spus: «Cum le dau drumul acestor oameni să meargă pe stradă?». M-a deranjat foarte mult. Nu m-a mai pus să plătesc parfumul pentru că mi-a luat cineva apărarea. De asemenea, am avut o prietenă care a început să îmi reproşeze de ce nu lucrez, de ce sunt bolnav şi alte lucruri. Aşa că am preferat să pun capăt relaţiei. Dar am avut parte şi de experienţe frumoase, tot în timpul facultăţii. Colegele mă ajutau foarte mult, eram un copil cu mai multe mame“, a povestit Bogdan. Tânărul nu îşi face planuri. Ştie că bolile de care suferă îl ţin uneori în loc şi nu îi permit să trăiască exact cum şi-ar dori. Aşa că a învăţat să se mulţumească cu ce are şi să se bucure de fiecare zi. „Eu trăiesc în prezent pentru că nu ştiu ce îmi rezervă ziua de mâine. Ca orice om, mi-aş dori şi eu la un moment dat să îmi fac o familie, dar nu ştiu cât de mult se poate aplica chestia asta la mine. Eu am şi o oarecare timiditate, dar dacă voi găsi pe cineva, mi-ar plăcea. La serviciu mă simt bine, mă implic şi îmi place să repar diverse chestii, atât cât mă pricep. Nu am întâmpinat dificultăţi, mă aşteptam să fie mai greu. Dacă aş cheltui cât mi-aş dori, nu mi-ar ajunge banii, dar întotdeauna mă gândesc să mai pun câte ceva deoparte. După lupte seculare, doctorii şi-au dat seama că nu mai am nevoie de medicamente, nu mai au ce să îmi facă“, a încheiat tânărul.
