22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrimăria Municipiului Craiova scoate două posturi la concurs

Primăria Municipiului Craiova scoate două posturi la concurs

Primăria Municipiului Craiova organizează, la sediul central din str. A.I. Cuza, nr. 7, concurs pentru ocuparea pe durată nedeterminată a următoarelor posturi contractuale de execuţie vacante din cadrul Direcţiei Baze Sportive şi Agrement Craiova, din aparatul de specialitate al primarului municipiului Craiova:
– referent (profesor înot), studii medii, treapta profesională II – un post.
-muncitor calificat (personal tehnic- instalator)- treapta profesională III – un post.
Concursul se organizează în trei etape:
– prima etapă – în perioada 19.06.2018-20.06.2018 – selecţia dosarelor;
– a doua etapă – în data de 25.06.2018 – proba scrisă;
– a treia etapă – proba de interviu se va stabili conform art. 24 alin. 5 şi alin. 6 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Conform H.G. nr. 286/2011, cu modificările şi completările ulterioare, poate participa la concurs orice persoană care îndeplineşte următoarele:
I. condiţii generale:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
II. condiţii specifice:
1. pentru postul de referent (profesor înot), studii medii, treapta profesională II:
– studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat;
– certificat de calificare profesor/ instructor înot;
-fişă de aptitudine eliberată de medicul de medicina muncii privind exercitarea funcţiei de profesor înot;
-vechime în specialitatea studiilor- minimum 6 luni;
-disponibilitate pentru program prelungit.
2. pentru postul de muncitor calificat (personal tehnic- instalator)- treapta profesională III – un post.
– studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat sau şcoală profesională absolvită cu certificat de atestare,
– vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului- minimum 3 ani;
– calificare în domeniul instalaţiilor tehnico-sanitare şi de gaze;
– disponibilitate pentru program prelungit.
Pentru înscrierea la concurs, candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente:
a) cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/ sau în specialitatea studiilor, în copie;
e) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
g) curriculum vitae.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
În cazul documentului prevăzut la lit. e), candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.
Actele prevăzute la lit. b) – d) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
Termenele în care se afişează rezultatele pentru fiecare probă, termenele în care se pot depune şi în care se afişează rezultatele contestaţiilor, precum şi termenul în care se afişează rezultatele finale sunt prevăzute la art. 20, art. 30 alin. 3, art. 31, art. 32 şi art. 34 alin. 3 din anexa la H.G. nr. 286/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
Dosarele de înscriere se vor depune până cel târziu în data de 18.06.2018, ora 16:30, la sediul Primăriei Municipiului Craiova din str. A. I. Cuza, nr. 7.
Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0251/416.235, interior 358, Serviciul Resurse Umane.

www.primariacraiova.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS