Acasă Local Atac armat la Porţile de Fier I

Atac armat la Porţile de Fier I

-

Inspectoratul de Jandarmi Județean Mehedinți a desfășurat o aplicație tactică de cooperare privind modul de intervenţie în cazul pătrunderii în forţă şi atacul armat asupra unui obiectiv aflat în responsabilitate. Potrivit scenariului, un grup de infractori înarmați a atacat jandarmii care asigurau paza la Sistemul Hidroenergetic și de Navigație de la Porțile de Fier I. Infractorii, implicați în acţiuni de contrabandă, au reușit să se baricadeze la baza blocului de comandă. S-a solicitat sprijin efectivelor din cadrul Detaşamentului Mobil al Jandarmeriei Mehedinţi, Grupării de Jandarmi Mobile „Fraţii Buzeşti“ Craiova, Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, care au realizat securizarea obiectivului şi au capturat elementele infractoare. Prin această aplicație s-a urmărit perfecționarea cunoștinţelor participanţilor privind formele şi procedeele de acţiune pentru îndeplinirea misiunilor specifice, dezvoltarea cooperării între forţele participante şi descurajarea eventualelor acţiuni ilegale săvârşite în zona de dispunere a Sistemului Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier I.

ȘTIRI VIDEO GdS