8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljŞpăgile de la UMF Craiova - pedepse cu suspendare

Şpăgile de la UMF Craiova – pedepse cu suspendare

În iulie 2015, procurorii bucureșteni au descins la UMF Craiova și au chemat la audieri peste 70 de martori și suspecți (Foto: arhiva GdS)

Judecătorii de la Tribunalul Olt au hotărât, marți, să condamne cu suspendare cele șase cadre didactice din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Craiova, acuzate că au primit mită de la mai mulți studenți pentru a le da note de trecere la examene. Cei șase inculpați au primit pedepse între doi și trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită și au fost obligați să înapoieze șpăgile primite.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cei care au instrumentat acest dosar, dispuneau, pe 11 septembrie 2015, trimiterea în judecată a inculpaților Dănuț Firu, Cristina Petrică, Daniela Cernea, Liviu Ghirigiu, Oana Purcaru și Lucica Roșu, angajați ai UMF Craiova, toți fiind acuzați de luare de mită. În rechizitoriul întocmit, procurorii bucureș­teni au reținut că inculpații au primit diverse sume de bani de la studenți pentru a-i promova la examene.
Anchetatorii au stabilit că, în perioada ianuarie – iunie 2015, Dănuț Firu „a pretins şi primit de la mai mulţi studenţi ai Facultăţii de Moaşe şi Asistenţă Socială şi ai Facultăţii de Medicină Dentară, sume de bani cuprinse între 100 și 150 de lei, pentru a-i promova la examenele susţinute la disciplinele pe care le preda“. De asemenea, anchetatorii au reținut că „inculpata Roșu Lucica, în calitate de profesor universitar la aceeaşi universitate, a primit în cursul lunii iunie 2015 suma de 100 de euro de la o studentă pentru a o promova la un examen“. În ceea ce o privește pe Cristina Petrică, aceasta a fost acuzată că, între ianuarie – iunie 2015, a primit „de la mai mulţi studenţi două perechi de cercei de aur (fiecare în valoare de 450 de lei) şi produse cosmetice în valoare de 400 de lei, pentru a-i promova la examenul de an“. În schimb, Oana Purcaru a fost acuzată că, pe 5 februarie 2015, a primit suma totală de 750 de lei de la mai multe studente pentru a le promova la un examen programat în aceeaşi zi. De asemenea, profesorul Liviu Ghirigiu a fost acuzat că, în cursul lunii iulie 2015, „a pretins şi primit de la șase studenţi câte 100 euro/student, pentru a-i declara promovaţi la un examen la una dintre disciplinele la care era titular“. Anchetatorii nu au precizat însă când și ce sume de bani ar fi primit drept mită Daniela Cernea.

Pedepse cu suspendare pentru mită

Dosarul a fost înregistrat pe 14 septembrie 2015 pe rolul Tribunalului Olt, instanță care s-a pronunțat marți, pe 8 mai.
Cristina Petrică și Lucica Roșu au primit câte trei ani de închisoare pentru luare de mită și, în plus, au fost obligate să frecventeze un program de reintegrare socială. De asemenea, cele două inculpate au fost obligate să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității la Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova.
Alți doi inculpați din acest dosar, Liviu Ghirighiu și Danuț Firu, au fost condamnați la câte doi ani și jumătate de închisoare, tot cu suspendare. Și Liviu Ghirighiu și Dănuț Firu au fost obligați de instanță să frecventeze un program de reintegrare socială, dar și să presteze câte 60 de zile de muncă în folosul comunității la Direcţia Publică de Sănătate Dolj.
Altă inculpată din dosar, Oana Purcaru, a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită. De asemenea, Daniela Cernea, care a fost acuzată și de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, a primit o pedeapsă de doi ani și opt luni de închisoare, tot cu suspendare. Și ultimele două inculpate au obligația de a frecventa un program de reintegrare socială, dar și de a presta câte 60 de zile de muncă în folosul comunității la Direcţia de Sănătate Publică Dolj.
În plus, instanța a dispus confiscarea următoarelor sume de bani, provenite din comiterea infracțiunilor: 100 de euro de la Lucica Roșu, 3.850 de lei de la Dănuț Firu, 600 de euro de la Liviu Chirigiu și 750 lei de la Oana Purcaru. În schimb, de la inculpatele Daniela Cernea și Cristina Petrică au fost confiscate un lănţişor cu pandantiv din aur (în valoare de aproximativ 440 de lei), respectiv două perechi de cercei din aur şi un parfum (în valoare de aproximativ 1.200 de lei). De asemenea, instanța a dispus restituirea a sute de bijuterii ridicate în urma perchezițiilor, dar și a mai multor sume de bani. Hotărârea Tribunalului Olt nu este definitivă și poate fi atacată cu apel de inculpați și procurori la Curtea de Apel Craiova.

La început a fost profesorul Gorunescu

Acesta nu este primul dosar de luare de mită de la UMF Craiova. Prof. univ. dr. Florin Gorunescu de la Facultatea de Farmacie din cadrul UMF Craiova a fost denunţat la Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj în februarie 2012, de o studentă de anul I a Facultăţii de Farmacie din Craiova, care s-a plâns că acesta i-a cerut bani pentru a promova un examen.
Plângerea studentei a ajuns la un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care a cerut interceptarea şi înregistrarea discuţiilor purtate de Gorunescu, care era pe atunci și prodecan al Facultăţii de Farmacie Craiova. La sfârşitul lunii mai 2012, înainte de sesiunea de vară, profesorul Florin Gorunescu a început să fie sunat de mai mulţi studenţi care încercau să-şi „aranjeze“ examenul la informatică, pe care trebuia să-l susţină pe 4 iunie. Procurorii au menţionat în rechizitoriul prin care au dispus trimiterea în judecată a profesorului că „în perioada de supraveghere operativă, la locuinţa inculpatului s-au prezentat peste 30 de studenţi care intrau în locuinţa acestuia, fie individual, fie în grupuri de două, trei sau patru persoane“. Fiind convinşi că studenţii se duc la profesor pentru a-i da şpagă, pe 31 mai, anchetatorii au organizat o acțiune de prindere în flagrant. Oamenii legii au marcat suma de 300 de euro, bani care i-au fost daţi profesorului de două poliţiste sub acoperire care s-au prezentat drept studente în anul I, dar şi de studenta care îl denunţase. Ulterior, în urma unei percheziții, în locuinţa profesorului Gorunescu au fost găsiți cei 300 de euro care fuseseră marcaţi cu inscripţia „MITĂ“, dar şi o agendă cu numele studenţilor din anul I. În urma cercetărilor, procurorul a mai stabilit că, în total, profesorul Gorunescu a primit de la 24 de studenţi de anul I suma de 2.100 de euro, dar şi că în sesiunea de iarnă procedase la fel cu mai mulţi studenţi. În fața procurorilor, Florin Gorunescu a recunoscut că a primit bani de la studenţi, însă a explicat că sumele în euro primite reprezentau, de fapt, contravaloarea unor consultaţii oferite pentru examenul la informatică.
În ianuarie, anul acesta, profesorul Gorunescu a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare printr-o hotărâre a Tribunalului București. Sentința a fost atacată cu apel de inculpat, în prezent dosarul fiind pe rolul Curții de Apel București. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru 15 martie.

Luarea de mită

Potrivit Codului Penal, fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS