20.9 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCabanierii din Rânca vor să doneze încasările pe aprilie şi mai lui Ion Tudor

Cabanierii din Rânca vor să doneze încasările pe aprilie şi mai lui Ion Tudor

Proprietarii de pensiuni şi cabanierii din Rânca vor să doneze încasările pe două luni lui Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale. Aceştia spun că lunile aprilie şi mai sunt cele mai proaste de peste an, în privinţa numărului de turişti care vin la Rânca. Prin urmare, era necesar ca şoseaua Transalpina să fie deschisă mult mai repede, faţă de propunerile drumarilor. Este vorba de finalul lunii mai, de Rusalii. Acest lucru îi nemulţumeşte pe cabanieri, care au cerut demisia lui Ion Tudor de la conducerea Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale. Oficial, şoseaua a fost anunţată ca fiind închisă de la 1 noiembrie 2017 până la 31 martie 2018.
Cea mai înaltă şosea din ţară, Transalpina, se va deschide de săptămâna viitoare, după cum a anunţat Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale. Potrivit acestuia, conducerea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova a luat decizia ca ultimele lucrări care mai sunt de executat pe tronsonul Rânca – Obârşia Lotrului să fie finalizate în această săptămână. Conform lui Ion Tudor, pe 15 sau pe 16 mai o comisie va urca la Rânca pentru a verifica Transalpina şi pentru a decide redeschiderea circulaţiei rutiere. Şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale a mai spus că şefii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova au solicitat urgentarea lucrărilor. Ion Tudor a precizat că drumul este curăţat complet în momentul acesta şi se mai lucrează la elementele de siguranţă pentru a nu se produce evenimente nedorite în trafic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS