Locuinţe ANL, eliberate în urma unor controale ale primăriei

Unele locuinţe ANL erau ocupate nelegal
Autori


Mai multe locuinţe tip ANL din Târgu Jiu au fost eliberate de chiriaşi pentru că erau ocupate nelegal. Marcel Romanescu, edilul din Târgu Jiu, a spus că fost finalizată verificarea locatarilor ANL şi sunt disponibile în total 62 de locuinţe care vor fi repartizate viitorilor chiriaşi. Conform lui Marcel Romanescu, numărul de cereri pentru locuinţe în municipiul Târgu Jiu este în continuare ridicat. Este vorba de peste 2.000 de solicitări. Marcel Romanescu a mai declarat că în perioada următoare vor fi publicate dosarele celor care au depus cereri la primărie în vederea obţinerii unei locuinţe ANL sau sociale. Autorităţile doresc o transparenţă totală din acest punct de vedere, iar fiecare solicitant va putea să verifice punctajele celorlalţi. Acest demers este unic la nivel naţional.

Încă două blocuri vor fi construite

Totodată, alte două blocuri tip ANL vor fi construite la Târgu Jiu prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. Marcel Romanescu a menţionat că terenul unde vor fi construite cele două imobile a fost predat deja către Agenţia Naţională pentru Locuinţe. Municipalitatea va trebui să asigure utilităţile pentru cele două viitoare blocuri. „Am arătat că există disponibilitate la nivelul municipalităţii şi chiar la ultima şedinţă a Consiliului Local am predat terenul către Agenţia Naţională pentru Locuinţe să fie construite încă două blocuri în cartierul Narciselor. Este un cartier cu blocuri ANL şi va continua acolo programul de ridicare de blocuri tip ANL. Avem în continuare foarte multe solicitări din partea cetăţenilor şi procesul de repartiţie a unei locuinţe vrem să fie unul cât se poate de transparent“, a spus Marcel Romanescu.


Caută fonduri pentru asfaltarea străzilor din cartierul Narciselor

Autorităţile din Târgu Jiu vor aloca fonduri pentru asfaltarea străzilor din cartierul Narciselor. De ani de zile, în special locuitorii de la casele noi din zonă s-au plâns din cauza străzilor pline de noroi după fiecare ploaie. Edilul municipiului Târgu Jiu a precizat că a fost realizată deocamdată o amenajare provizorie a străzilor cu probleme, iar în perioada următoare Consiliul Local va aloca fondurile necesare pentru asfaltare. Cartierul Narciselor este cel mai nou din Târgu Jiu. În zonă va continua construirea de blocuri tip ANL şi de locuinţe sociale. Cartierul are nevoie de investiţii edilitar-gospodăreşti.



Comenteaza acum

Alte stiri

21 februarie 2019

Scandal în curtea unui bloc din Târgu Jiu

Poliţiştii gorjeni au intervenit joi dimineaţă într-un cartier din Târgu Jiu unde a avut loc un scandal între membri unei familii. Este vorba de o tânără de 25 de ani, care, în timp ce se afla în fața unui bloc,

Sumarul ediției de joi, 12 aprilie 2018

Actualitate

» Jurisdicțiile supreme din zece țări, inclusiv România, vor putea cere un aviz consultativ de la CEDO înainte de a pronunța o decizie
» Data de la care maşinile surprinse cu ITP expirată vor fi blocate, iar numerele de înmatriculare vor fi confiscate
» Proiect de lege USR: Țigările electronice și dispozitivele pentru fumat care încălzesc tutunul, interzise în spațiile publice închise
» Dăncilă: Finalizarea cadrului legislativ privind dezvoltarea pilonului II de pensii – una dintre priorităţile trimestrului următor (VIDEO)
» Cod Portocaliu de inundaţii pe Dunăre până în data de 20 aprilie. Sunt vizate şi judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt
» Iohannis, cu ochii pe Siria. România, ”profund îngrijorată”, condamnă utilizarea armelor chimice
» Guvernul a adoptat un proiect de hotărâre pentru modificarea HG 957/2005 privind organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Statistică
» Mecanicii de locomotivă au pichetat joi ministerul Transporturilor, supărați de nivelul salariilor și de situația sistemului feroviar
» Descoperirea unei fosile vechi de 85.000 de ani ar putea rescrie istoria
» Sute de maşini Dacia sunt rechemate în service din cauza unor probleme tehnice
» ROBOR la trei luni a coborât joi la 2,07%
» Minivacanţă de 1 Mai. Guvernul declară 30 aprilie zi liberă
» Protest spontan la Spitalul Fundeni din cauza reducerii sporurilor. Protest și la Spitalul Judeţean Tulcea

Publireportaj

» Experiența dovedește competența la Medical On Group Craiova
» Program after-school pentru elevii din Cerăt

Local

» Sistem modern de supraveghere la spitalul din Orşova
» Prins când voia să fure motorină dintr-un tir
» Reţinut după ce a lovit cu sapa în cap un bărbat
» Un mort şi doi răniţi într-un accident produs pe DN 65

Dolj

» Înjunghiat în noaptea de Înviere
» S-au pus în vânzare biletele pentru Festivalul Shakespeare
» Investițiile nucleare de la Kozlodui, anchetate de BERD
» Întreruperi energie electrică de luni
» Prins în timp ce încerca să intre cu un cuţit în incinta Tribunalului Dolj
» Prima ediţie din acest an a JCI Cycling Day, sâmbătă în Craiova
» Craiova: Volumul ”Proba de foc”, de Ion Dobrescu, lansat vineri la Biblioteca “Aman”
» Prozatorul Jean Băileşteanu este noul preşedinte al Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România
» Craiova: 77 de sancţiuni pentru neacordare de prioritate de trecere a pietonilor

Gorj

» Liceeni felicitaţi de ambasadorul SUA
» Eleva de zece ani moartă de encefalită, condusă pe ultimul drum
» ISU a primit un cort militar ultramodern
» Întreprinderea de Drumuri şi Poduri şi-a cerut insolvenţa
» Gorj: Demersuri parlamentare pentru ca România să poată exporta energie electrică

Olt

» Olt: Accident soldat cu două victime la Baldovineşti (galerie foto)

Mehedinţi

» Mehedinţi: Proiectil neexplodat găsit într-o gospodărie, asanat de pirotehniştii de la ISU

Vâlcea

» Incendiu de vegetaţie lângă blocurile ANL din Râmnicu Vâlcea (VIDEO)
» Vâlcea: Prins când voia să fure motorină dintr-un tir
» Vâlcea: Reţinut după ce a lovit cu sapa în cap un bărbat

Sport

» Baschetbaliștii joacă în sala mică
» Crosul Olteniei se va desfăşura duminică, în Parcul „Nicolae Romanescu“
» CSO Filiași și „U“ Craiova II au meciuri grele
» Săndoi vrea victoria cu Iașiul
» Fotbal / De astăzi se vând bilete pentru semifinala Cupei României, „U” Craiova – FC Botoșani

Sanatate

» Hipertensiunea arterială şi alimentaţia
» Cum îţi influenţează băuturile carbogazoase sănătatea

Educatie

» Elevii de la zece școli din Dolj, pe podiumul olimpiadelor naționale

Magazin

» Bancul zilei
» Reţeta de weekend – Turnuleț cu cremă de brânză și dulceață
» Horoscopul de weekend
» Ştevia şi beneficiile ei

Top