6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrimarul Craiovei vrea demisii la Salubritate, după deszăpezire

Primarul Craiovei vrea demisii la Salubritate, după deszăpezire

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a organizat, joi, o conferinţă de presă în teren, pentru a arăta faţa deszăpezită a oraşului. Chiar dacă foarte mulţi craioveni susţin că deszăpezirea a fost defectuoasă şi că zile la rând pe străzile lor nu a trecut niciun utilaj, autorităţile locale spun că întreg procesul a mers destul de bine. Primarul oraşului recunoaşte însă că au existat şi unele disfuncţionalităţi pentru care aşteaptă demisii din rândul personalului Salubrităţii.

Autorităţile locale au mers, joi, pe câteva străzi din Catargiu pentru a arăta că sunt deszăpezite (Foto: Lucian Anghel)

După valul de plângeri făcute în spaţiul public de către craiovenii nemulţumiţi de modul în care s-a făcut deszăpezirea, Primăria Craiova a vrut să arate că această activitate a decurs, de fapt, bine. Primarul oraşului, Mihail Genoiu, a susţinut, joi, că mai există anumite probleme doar pe străzile dintre blocuri, iar motivul ar fi acela că maşinile parcate au încurcat lucrătorii să intre cu utilajele. „Sunt în continuare multe străzi printre blocuri, pe unde nu s-a putut intra pentru că sunt foarte aglomerate de maşini care au fost prinse de zăpadă. Pe aceste străzi este, practic, imposibil să se intre cu utilaje. Pot să spun că zona care a fost cea mai grea şi care este şi acum cea mai îmbâcsită este Brazda lui Novac. Acolo a mers foarte greu deszăpezirea. Mult mai bine a mers în Craioviţa pentru că sunt spaţii mai largi între blocuri şi s-a putut interveni mult mai uşor“, a spus edilul. În plus, acesta le-a dat o veste bună craiovenilor care nu s-au deranjat să deszăpezească trotuarele din faţa caselor. Nimeni nu va fi sancţionat. „Am vrut doar să le amintim cetăţenilor că există legislaţie în sensul de a-i amenda dacă nu îşi dau zăpada din faţa blocurilor sau a caselor şi să îi rugăm în mod respectuos să facă tot ceea ce este posibil în acest sens. Şi chiar vreau să le mulţumesc celor care au făcut deszăpezirea“, a mai precizat primarul.

Primăria, la mâna firmelor cu utilaje de deszăpezire

Primarul Craiovei a vorbit şi despre tariful de staţionare al utilajelor de deszăpezire, despre care spune că se văd nevoiţi să îl plătească pentru că altfel firmele care trebuie să îi ajute la deszăpezire nu ar mai fi interesate. Într-un răspuns către GdS, reprezentanţii Salubrităţii susţineau, zilele trecute, că în contractele cu firmele care trebuia să le pună la dispoziţie utilajele de deszăpezire, era stipulat că numărul minim de utilaje ar fi trebuit să fie 24, iar numărul maxim era 43. În realitate, unii dintre operatorii economici convocaţi au pus la dispoziţia SC Salubritate Craiova SRL doar jumătate din numărul minim de utilaje prevăzut în contract. De asemenea, potrivit reprezentanţilor Salubrităţii, unul dintre operatorii economici contractaţi nu a pus la dispoziţie niciun utilaj. Cu toate acestea, primarul Craiovei susţine că doar aproximativ cinci utilaje nu au fost puse la dispoziţie, dar au fost suplinite cu succes. „Nu se putea face nimic pentru ca taxa de staționare să nu fie introdusă pentru că ani de zile această taxă, după o temere din 2011, nu a mai fost introdusă, nu s-a găsit nicio modalitate de a se introduce. În fiecare an ne rugam în momentul în care ningea, de firmele din Craiova, să ne ajute să facem deszăpezirea. Am considerat că este timpul să punem la punct acest amatorism, s-a încheiat contractul. Eu sunt convins că la anul toate deficienţele de anul acesta vor fi înlăturate. A fost spus în spaţiul public că nu au fost puse la dispoziţie utilaje de firma x, firma y. Problema este că în contractul pe care l-au semnat, pentru a preveni orice situaţie de a face ore de staţionare suplimentare, în contract e prevăzut un număr minim şi unul maxim de utilaje. Dacă ne ducem spre numărul minim, cam fiecare firmă l-a respectat, dar cei de la Salubritate au suplinit ceea ce nu s-a făcut cu utilajele care trebuia să vină de la firme. Sunt doar două utilaje de la o firmă şi două-trei de la altă firmă care au lipsit. Deci nu sunt foarte multe. Oricum, în general, când ai o cădăre din aceasta masivă de zăpadă poţi să ai şi 400.000 de utilaje că nu îi poţi face faţă pe toate aleile şi străzile din Craiova, în acelaşi timp. Pentru că, în mod normal, pentru a face faţă, fiecare stradă ar trebui să aibă utilajul ei. În toate oraşele din lume se întâmplă acelaşi lucru, pot să vă garantez“, a declarat Mihail Genoiu.

Deszăpezirea se lasă cu demisii

Chiar dacă autorităţile locale s-au lăudat cu eficienţa pe care au avut-o în zilele în care a nins, primarul spune că ar trebui ca unele persoane din cadrul Salubrităţii să-şi dea demisia. În plus, acesta a făcut referire la faptul că este nevoie, în fiecare an, ca reprezentanţii Salubrităţii să aibă grijă la cheltuielile cu deszăpezirea. „Este întotdeauna un echilibru între ceea ce cheltuiești şi ceea ce obţii şi toate aceste lucruri vin după ani de zile de constrângeri şi de verificări ale contractelor de deszăpezire. Echipa de la Salubritate are o foarte mare temere atunci când semnează aceste contracte. Şi atunci pun problema dacă am un contract care să asigure deszăpezirea fără probleme sau am un contract la sfârşitul căruia trebuie să dau cu subsemnatul ca să justific cheltuielile care s-au făcut. Şi atunci este vorba despre un contract, din punctul meu de vedere, foarte echilibrat, cu clauze puse către agenţii economici care au fost declaraţi câştigători şi care vor răspunde de tot ce s-a întâmplat în această perioadă. Nu vreau să intru în aceste amănunte pentru că obiectivul nostru a fost să deszăpezim oraşul. Şi acum mai avem probleme şi acum mai avem cvartale de bloc cu zăpadă. Imediat după ce vom termina, vom face o analiză şi vă promit că cei care au fost vinovaţi vor plăti. Deja am avut discuţii cu conducerea Salubrităţii, în ceea ce priveşte personalul din Salubritate care ar trebui să fie demis vizavi de ceea ce s-a întâmplat în această perioadă. Este hotărârea Salubrităţii, însă am avut o disfuncţionalitate de care responsabilii vor răspunde“, a adăugat primarul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS