Acasă Local Gorj Restricţii de vizitare în secţiile Spitalului Judeţean de Urgenţă

Restricţii de vizitare în secţiile Spitalului Judeţean de Urgenţă

-

În secțiile medicale ale Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu a fost restricţionat accesul. Aparținătorii au voie să își viziteze rudele internate în spital doar trei ore pe zi. Programul a fost modificat pentru că a crescut numărul infecţiilor respiratorii. Medicii susţin că numărul acestora aproape s-a triplat faţă de o perioadă obișnuită. Potrivit Ramonei Oprea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, programul de vizite a fost stabilit de luni până vineri, între orele 15.00 – 18.00, iar sâmbăta și duminica, între orele 10.00 – 12.00. „De luni până vineri, între 15.00 şi 20.00, era programul de vizită, dar s-a decis să fie impus un program de vizită mai scurt pentru a evita răspândirea viruşilor. Măsuri similare au fost luate şi în alte unităţi medicale din ţară, tot ca prevenţie. Intervalul orar de vizită este diferit pentru Secţiile Pediatrie şi Ginecologie, însă fiecare secţie poate să facă acest lucru, dar să nu depăşească numărul de ore stabilit pentru toată lumea“, a declarat Ramona Oprea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu. Conducerea Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu a amenajat și o sală unde pacienţii pot primi rudele care vin în vizită. În fiecare zi, aproximativ 30 de persoane ajung la spital cu viroze, fiind de așteptat ca numărul cazurilor de acest gen să fie și mai mare în perioada următoare. Nu a fost înregistrat însă vreun caz de gripă.

ȘTIRI VIDEO GdS