14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPlătești impozitul on-line, dar vinieta trebuie să o ridici de la primărie

Plătești impozitul on-line, dar vinieta trebuie să o ridici de la primărie

Craiovenii care doresc să scape de statul la cozi pe la ghișeele Direcției de Impozite și Taxe (DIT) din cadrul Primăriei Craiova au posibilitatea să achite on-line impozitul pe locuință pe www.ghiseul.ro, unde se pot înregistra dacă au un card bancar valid și un computer conectat la internet. Și cei care dețin autovehicule în proprietate pot plăti impozitul pe mașină de la distanță, tot pe www.ghiseul.ro, dacă știu ce sumă au de plată. Numai că aceștia sunt nevoiți să treacă și pe la sediul DIT Craiova din Piața Centrală, dacă vor să aibă dreptul de a-și parca autovehiculul în parcările publice din municipiu. Craiovenii care dețin mașini în proprietate tot trebuie să mai facă un drum până la DIT Craiova, la ghișeele instituției, pentru a plăti taxa de parcare de 40 de lei și pentru a ridica vinieta aferentă, chiar dacă impozitul l-au putut achita de acasă sau de la serviciu, prin intermediul internetului. Vinieta se achită la ghișeele la care se plătesc impozitele, dar se ridică și de alte ghișee, tot din incinta DIT.
Oficialii craioveni au precizat recent, pentru GdS, că nu vor fi amendați până la 31 martie 2018 craiovenii care nu au afișată la loc vizibil în mașină vinieta de parcare, așa cum specifica regulamentul primăriei pentru parcarea pe domeniul public al Craiovei. Până la 31 martie este termenul legal în care craiovenii își pot plăti impozitele pe proprietate fără penalități. După acea dată, neafișarea vinietei în autovehicul, la loc vizibil din exterior, va fi sancționată inițial prin avertisment, apoi prin alte metode ce implică niște costuri suplimentare pentru proprietar. Concret, se poate ridica mașina de către municipalitate, iar pentru a o recupera, proprietarul trebuie să achite o taxă de 300 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS