Acasă Local Dolj Dosarul de evaziune al Dianei Boerică ajunge la Alba Iulia

Dosarul de evaziune al Dianei Boerică ajunge la Alba Iulia

-

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au dispus, ieri, strămutarea la Alba Iulia a dosarului în care Diana Boerică, fiica omului de afaceri Genică Boerică, este acuzată de evaziune fiscală, alături de alți cinci inculpați. Hotărârea instanței vine după ce, pe 9 ianuarie, Curtea Supremă a admis o cerere de strămutare a dosarului formulată de doi inculpați.

Cei șase inculpați din acest dosar – Dan Dumitrașcu (avocat), Diana Boerică, Gheorghe Chirfot, Ileana Moandă, Gabriela Iordache și Răzvan Țugui – au fost deferiți justiției în decembrie 2016, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova. Printre infracțiunile reținute de anchetatori se numără evaziunea fiscală, spălarea banilor, delapidarea sau falsul în înscrisuri sub semnătură privată, care ar fi fost comise de inculpați între anii 2011-2012.
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au reținut în rechizitoriul prin care au dispus trimiterea în judecată a inculpaților că „SC New Ribon Incorporated SRL, prin intermediul administratorului său, inculpatul Dumitraşcu Dan, şi împuterniciţii acestuia, inculpaţii Boerică Diana şi Chirfot Gheorghe, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de a prejudicia bugetul de stat, în perioada anilor 2011-2012, a înregistrat în evidenţa sa contabilă achiziţii de servicii de la firmele (…), în sumă totală de 3.074.642 lei, din care bază impozabilă 2.479.550 lei şi TVA 595.092 lei“. Procurorii craioveni au mai stabilit că, pentru aceste achiziții de servicii, SC New Ribon Incorporated nu a deţinut documente legale, care să justifice necesitatea efectuării cheltuielilor, şi nici contracte încheiate pentru prestarea acestor servicii, „incluzând în mod nejustificat pe costuri suma de 2.479.550 lei, deducând în mod nejustificat TVA în sumă de 595.092 lei şi producând un prejudiciu bugetului de stat în sumă totală de 991.820 lei“. În urma anchetei s-a mai constatat că în mod asemănător a procedat și SC Lord House Group SRL, prin intermediul administratorului său, inculpata Ileana Moandă.
Un an mai târziu, în decembrie 2017, inculpații Dan Dumitrașcu și Gheorghe Chirfot au cerut la Curtea Supremă strămutarea dosarului, iar pe 9 ianuarie magistrații bucureșteni au dispus strămutarea cauzei la Curtea de Apel Alba Iulia. În urma hotărârii Curții Supreme, la termenul de ieri, judecătorii de la Curtea de Apel Craiova nu au putut decât să dispună scoaterea dosarului de pe rol și trimiterea lui la Curtea de Apel Alba Iulia.

Pedepse cu executare în primul dosar

Trei dintre cei șase inculpați din acest dosar – Diana Boerică, Dan Dumitrașcu și Ileana Moandă – sunt inculpați într-un alt dosar, unul privind comiterea unor infracțiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și înșelăciune. Acest dosar se află pe rolul Curții Supreme, după ce inculpații au atacat cu apel o hotărâre a Curții de Apel Craiova din aprilie 2017. Acest dosar a fost înregistrat pe 21 noiembrie 2014 pe rolul Curții de Apel Craiova, instanță care s-a pronunțat pe 18 aprilie 2017. Magistrații craioveni au constatat că o serie de infracțiuni s-au prescris și i-a condamnat pe inculpați pentru spălare de bani, evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Diana Boerică, Radu Drăgan, Dan Dumitrașcu, Dorin Cojocinescu și Ileana Moandă au fost condamnați la câte patru ani de închisoare cu executare, iar Elena Drăgan a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare. Cele mai mari pedepse, de patru ani și patru luni, respectiv de cinci ani de închisoare, au fost aplicate inculpaților Aurel Prie și Ionel Vlad.
În plus, instanța a admis acțiunea civilă formulată de CEC Bank și i-a obligat pe inculpații Elena Drăgan, Aurel Prie, Radu Drăgan şi IFN DH LEASING să achite băncii suma de 9.006.165 de lei. De asemenea, Ionel Vlad a fost obligat să achite Finanţelor Publice Craiova sumele de 457.095 de lei (reprezentând impozit pe profit) şi 873.576 de lei (reprezentând TVA).

ȘTIRI VIDEO GdS

Prima investiție realizată de un rezident al High-Tech Industry Park (HTIP) la Craiova

Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Dolj Cosmin Vasile a participat, miercuri după-amiază, la evenimentul prilejuit de inaugurarea primei investiții realizate de un rezident...