Începând din acest an, ajutorul de deces s-a majorat cu peste 1.000 de lei în cazul decesului asiguratului şi cu 500 de lei în cazul decesului unui membru al familiei asiguratului. Prin urmare, ajutorul de înmormântare va fi de 4.162 de lei, respectiv 2.081 de lei. Anul trecut, cuantumul ajutorului a fost de 3.131 de lei (decesul asiguratului) şi 1.556 de lei (decesul unui membru de familie). Mai mult, din acest an, ajutorul de deces nu mai este acordat salariaţilor de către angajator, ca până acum, ci direct de Casa de Pensii, la fel ca în cazul pensionarilor. Ajutorul de deces se achită unei singure persoane, care poate fi soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele sau orice altă persoană care poate dovedi cu acte că a suportat cheltuielile legate de înmormântare.

Mariana BUTNARIU
Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.