19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljStadionul de atletism îşi așteaptă proiectantul

Stadionul de atletism îşi așteaptă proiectantul

Scheletul stadionului de atletism, în paragină (Foto: Lucian Anghel)

Licitația pentru realizarea proiectului tehnic la stadionul de atletism din Craiova a fost urcată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) și se află în etapa de verificare. Firma care va câștiga proiectarea va avea trei luni la dispoziție să finalizeze proiectul, ceea ce înseamnă că execuția propriu-zisă a arenei, care va face obiectul unei alte licitații, nu poate începe mai devreme de vara anului viitor.

Pe locul unde au fost abandonate lucrările de construire a stadionului de atletism din Craiova au crescut buruienile (Foto: Lucian Anghel)

La stadionul de atletism din Craiova, proiect eșuat în primă fază, s-a făcut, în sfârșit, un pas înainte. Municipalitatea a reușit să demareze procedura de achiziție publică a proiectării, după ce a primit de la o firmă germană de consultanță toate datele de care să se țină cont în realizarea proiectului tehnic (stadionul trebuie să respecte criteriile Federației Internaționale de Atletism). Proiectarea, care a fost urcată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), a intrat în procedura de verificare prealabilă demarării procedurii. Va urma apoi un timp pentru primirea și analizarea ofertelor, așa că proiectantul nu se va cunoaște mai devreme de ianuarie 2018, când își va începe și munca. „Proiectantul are la dispoziție trei luni pentru proiectul tehnic și o lună pentru obținerea avizelor de la autorizația de construire, după care va urma execuția“, explica, recent, primarul Craiovei, Mihail Genoiu.
Partea de execuție este însă altă poveste, pentru că ea va face obiectul unei licitații separate. Asta după ce primăria și-a dat seama că nu are nici o șansă să termine stadionul de atletism dacă scoate la licitație, la pachet, proiectarea și execuția. A și încercat acest lucru și a fost nevoită să anuleze procedura, pentru că nu a primit nici o ofertă pentru contractul de 3,8 milioane de euro, fără TVA. „Din tot ce s-a întâmplat în ultima perioadă, am ajuns la concluzia că este mult mai bine ca aceste două contracte să fie independente. Noi am vrut să câștigăm timp făcând pachet comun proiectarea și execuția, dar nu am primit oferte“, spunea, în vară, primarul Genoiu, care spera la acea dată ca proiectantul să fie stabilit până la sfârșitul anului 2017. În așteptarea proiectantului, scheletul abandonat al stadionului de atletism zace în noroi, înconjurat de buruieni, iar despre reluarea lucrărilor de construire a arenei după noile standarde nu se poate vorbi mai devreme de vara anului viitor.
Când a scos prima dată la licitație acest proiect, în 2014, primăria a avut în vedere construirea unui stadion pentru atletism și fotbal cu o capacitate de 5.000 de locuri, pentru care era pregătită să plătească circa 1,5 milioane de euro cu TVA. La prima strigare nu s-a prezentat nimeni, licitația a fost reluată, a doua oară a fost tot cu ghinion, iar a treia oară, o singură firmă a depus ofertă. Cu ea s-a și semnat contractul de execuție, dar termenul de finalizare, care era de șase luni de la data începerii lucrărilor, a fost depășit de circa patru ori. În tot acest timp, firma a reușit doar să toarne fundația tribunelor, să ridice o parte din acestea (un sector, din patru) și să pregătească sistemul de drenaj al gazonului. După mai bine de doi ani de întârziere, primăria a reziliat contractul cu respectiva societate de construcții și a regândit stadionul, transformându-l exclusiv pentru atletism. Arena a fost încadrată la categoria III, pentru competiții internaționale, dar și costurile de realizare a ei au crescut, de aproape trei ori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS