14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrimarul din Rojiște a câștigat procesul cu ANI

Primarul din Rojiște a câștigat procesul cu ANI

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au hotărât, săptămâna trecută, să anuleze raportul Agenției Naționale de Integritate (ANI) prin care Ionel Nedelcu, primarul comunei doljene Rojiște, a fost declarat incompatibil.
În martie 2014, ANI anunța că Ionel Nedelcu, primarul comunei Rojiște, s-a aflat în incompatibilitate timp de un an. „Nedelcu Ionel, primar al comunei Rojiște, Dolj, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 7 septembrie 2012 – 30 septembrie 2013, întrucât, simultan cu funcția de primar al comunei Rojiște, a deținut și funcția de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Rojiște, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003“, au precizat inspectorii ANI.
Potrivit legii, funcția de primar și viceprimar este incompatibilă cu calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă, funcția de administrator, membru al consiliului de administrație la societățile comerciale ori funcția de reprezentant al primăriilor în adunările generale ale societăților comerciale de interes local.
Edilul Nedelcu a contestat în instanță raportul ANI, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, instanță care i-a respins acțiunea pe 10 martie 2015. Hotărârea judecătorilor craioveni a fost atacată cu recurs la Curtea Supremă, unde primarul Nedelcu a avut câștig de cauză.
Astfel, miercuri, pe 4 octombrie, instanța a admis recursul formulat de Nedelcu și a dispus anularea raportului ANI.
Viceprimarul din Rojiște nu a învins ANI

În iulie 2014, ANI l-a găsit incompatibil și pe viceprimarul din Rojiște, Pătru Iscru. Acesta a fost acuzat că, în perioada 12 septembrie 2012 – 17 iulie 2013, a fost atât viceprimar, cât și reprezentant al Consiliului Local Rojiște în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Rojiște. Și viceprimarul Iscru a contestat raportul ANI, iar pe 12 ianuarie 2015, Curtea de Apel Craiova i-a respins acțiunea. Hotărârea instanței a fost atacată cu recurs de Pătru Iscru, care nu a reușit însă să-i convingă pe magistrații Curții Supreme că nu a încălcat legea.
La începutul lunii iulie, ANI a constatat starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de natură administrativă, precum şi indicii privind existența conflictului de interese de natură penală în cazul a nouă foști și actuali aleși locali, printre care se numără şi actualul primar şi fost viceprimar al comunei doljene Ostroveni, Silviu Dorel Preduş.
Potrivit ANI, în perioada 26 iunie 2012 – 29 august 2013, Preduş ar fi deținut simultan funcția de viceprimar și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Ostroveni, județul Dolj. De asemenea, în perioada 26 iunie 2012 – 28 februarie 2013, ar fi deținut simultan funcția de viceprimar și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul societății Preduș Silviu Dorel Persoană Fizică Autorizată. Primarul Preduș a contestat raportul ANI, acțiunea sa fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova pe 29 august.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS