10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljŞcoala începe, centrul Craiovei - în șantier

Şcoala începe, centrul Craiovei – în șantier

Lucrările de refacere a arterei A.I. Cuza provoacă, de mai bine de o lună, aglomeraţie mare pe străzile adiacente. Administraţia craioveană şi-a ales prost perioada în care a introdus în reabilitare artera ce traversează centrul oraşului, mai ales că oamenii s-au întors din concediu, iar şcoala stă să înceapă.

Primăria Craiovei a închis circulaţia pe strada A.I. Cuza începând cu 7 august. De atunci a trecut mai mult de o lună, iar lucrările încă nu sunt gata. Luni, 11 septembrie, elevii vor începe şcoala, iar dacă nu se va da drumul circulaţiei pe această stradă, oraşul va fi, practic, paralizat din cauza ambuteiajelor din trafic. Nici acum situaţia nu stă prea bine. Pe toate străzile din jurul A.I. Cuza circulaţia se aglomerează excesiv, mai ales în orele de vârf. Pe Calea Unirii, Calea Bucureşti, străzile Ion Maiorescu, Mihai Viteazul, Arieş, Eugeniu Carada, Mihail Kogălniceanu, dar şi bulevardul Carol I şi pasajele din centrul Craiovei se formează zilnic cozi, iar tranzitarea acestor străzi este mult mai anevoioasă decât de obicei. Autorităţile promit, însă, că circulaţia rutieră va fi deschisă de luni. „Strada A.I. Cuza este aproape finalizată, iar circulația va fi reluată înainte de începerea anului școlar. Astăzi (joi – n.r.) și mâine (vineri – n.r.) se montează corpurile de iluminat stradal și tot mâine (vineri – n.r.) se va turna stratul de uzură al asfaltului“, a scris primarul Craiovei, Mihail Genoiu, pe pagina sa de Facebook.
Cu toate acestea, şantierul nu se va termina, chiar dacă va începe să se circule, din nou, pe A.I. Cuza. Joi, primul strat de asfalt fusese turnat pe toată strada, însă lipsea stratul de uzură, care ar trebui finalizat în doar trei zile pentru a putea fi reluată circulaţia. Mai mult decât atât, la trotuarele de pe ambele părţi ale arterei nu s-a făcut deocamdată nimic, iar acestea urmează să fie refăcute după ce se va redeschide circulaţia rutieră. „Trebuie să terminăm asfaltarea până luni. Trotuarele se vor face după aceea. Se vor pune plăci de granit pe ele“, a spus un muncitor de pe şantierul din centru Craiovei.
Pentru că trotuarele încă nu au fost reabilitate, cel mai probabil acest lucru va îngreuna circulaţia rutieră în momentul în care muncitorii vor lucra la ele. Cea mai mare problemă din această perioadă a fost lipsa locurilor de parcare din zona centrală. Cei care lucrează sau merg în centrul Craiovei cu diverse probleme fie îşi lasă maşina parcată foarte departe, fie circulă cu mijloacele de transport în comun. Oamenii care trec des prin centrul oraşului nu au certitudinea că lucrările vor fi terminate până la data stabilită iniţial, adică 15 septembrie. „Am văzut că s-a turnat primul strat de asfalt, însă trotuarele nu sunt nici pe departe gata. Este o porţiune destul de mare de trotuare, deci nu prea cred că vor fi terminate până pe 15. Sper că măcar se va da drumul circulaţiei până luni“, a declarat un craiovean.

Ce spune primăria

Gazeta de Sud a întrebat reprezentanţii Primăriei Craiova la ce dată vor fi finalizate toate lucrările de pe A.I. Cuza şi cum se va proceda în momentul în care circulaţia va fi reluată şi se va lucra la trotuare.
În răspunsul trimis GdS, primăria a explicat că începerea lucrărilor a depins de bani şi avize. „După ce A.I. Cuza va fi redată circulației, repararea trotuarelor se va realiza în condiţii de restricţionare a traficului pietonal, aşa cum a fost prevăzut în avizul emis de către Poliţia Municipiului Craiova. Nu se va lucra la ambele trotuare simultan. De exemplu, când se va lucra la trotuarul stâng, traficul pietonal va fi deviat pe cel drept, şi invers. În ceea ce priveşte perioada de începere a lucrărilor, aceasta a depins de alocarea de fonduri de la bugetul local, care s-a făcut la rectificarea bugetară de la sfârșitul lunii iunie, precum şi de demararea procedurilor în vederea obţinerii tuturor avizelor şi autorizaţiilor necesare lucrărilor de reparații de pe str. A.I. Cuza la carosabil, trotuare etc.“, se arată în răspunsul primăriei. În baza acordului-cadru din Primăria Craiova şi Delta ACM, toate lucrările de pe A.I. Cuza ar trebui finalizate până la 15 septembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS