17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljA condus băut și fără permis și a omorât un băiat de 18 ani

A condus băut și fără permis și a omorât un băiat de 18 ani

Un băiat de 18 ani, din Tâmburești, și-a pierdut viața în urma accidentului provocat de Rotaru
Un băiat de 18 ani, din Tâmburești, și-a pierdut viața în urma accidentului provocat de Rotaru

Un tânăr, de 19 ani, din satul Tâmburești, a fost reținut de oamenii legii luni, pentru comiterea a nu mai puțin de cinci infracțiuni prevăzute de Codul Rutier. Tânărul este acuzat că s-a urcat la volan, deși era băut și avea permisul suspendat, și a provocat un accident în urma căruia un băiat de 18 ani a murit, după care a fugit de la locul faptei.
Luni dimineață, în jurul orei 3.45, polițiștii doljeni au fost sesizați prin 112 depre faptul că, pe DN 55, la intrare în satul Tâmbureşti, comuna Rojiște, s-a produs un accident grav de circulaţie.
Polițiștii care au ajuns la fața locului au stabilit că șoferul unui autoturism Opel, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul direcției de mers, a ieșit de pe șosea, a lovit un gard din beton, după care s-a răsturnat. Un băiat de 18 ani, din Tâmburești, pasager în autoturism, a murit pe loc în urma accidentului, iar un alt pasager, un tânăr de 19 ani, a fost rănit ușor. Pentru că șoferul mașinii nu a fost găsit la locul accidentului, polițiștii de la Rutieră au început cercetările pentru identificarea acestuia. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Dolj au precizat că, în cursul zilei de luni, Ovidiu Cristian Rotaru, de 19 ani, din Tâmburești, s-a prezentat la sediul postului de poliție din comună și a explicat că el este cel care a condus Opelul ce s-a răsturnat pe DN 55. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și asta la câteva ore după producerea accidentului.
Polițiștii doljeni au mai precizat că Rotaru a fost „condus la sediul IPJ Dolj, unde s-a dispus continuarea urmăririi penale față de acesta pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce, conducere sub influența băuturilor alcoolice și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. Polițiștii rutieri au luat măsura reținerii față de persoana în cauză pe o durată de 24 de ore, iar acesta a fost introdus în arestul IPJ Dolj“. Tânărul de 19 ani urma să fie dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă.

Condamnat și cercetat pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice

Ovidiu Cristian Rotaru a rămas fără permisul de conducere pe data de 1 mai, când a fost prins băut la volan de polițiștii craioveni.
Astfel, în seara zilei de 1 mai, un echipaj de polițiști de la Secția 2, aflat în serviciul de patrulare pe bulevardul Nicolae Romanescu, l-a depistat pe Rotaru conducând un autoturism deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o alcoolemie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii doljeni au precizat că pe numele șoferului a fost întocmit un dosar penal și i-a fost reținut permisul de conducere. Tânărul de 19 ani nu este la prima faptă de acest fel, el fiind chiar condamnat pentru conducere fără permis și sub influența băuturilor alcoolice, fapte comise când era minor.
Astfel, în iunie 2016, Judecătoria Craiova a dispus față de Rotaru măsura asistării zilnice pe o durată de patru luni, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Dolj, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. De asemenea, instanța a dispus ca, în cele patru luni, inculpatul să urmeze un curs de pregătire şcolară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS