9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCerneţi, satul legumelor şi al florilor

Cerneţi, satul legumelor şi al florilor

Valerică Gică, unul dintre cultivatorii de flori din Cerneţi (Foto: Lucian Anghel)
Valerică Gică, unul dintre cultivatorii de flori din Cerneţi (Foto: Lucian Anghel)

Satul Cerneţi din cea mai mare comună a Mehedinţiului, Şimian, este unul dintre cele mai importante bazine legumicole din judeţ. Cultivatorii de aici aprovizionează cu legume şi verdeţuri pieţele şi târgurile din Drobeta Turnu Severin, dar şi din celelalte zone. Agricultura este o tradiţie şi, în acelaşi timp, o sursă de venit pentru tinerii care au rămas aici şi continuă îndeletnicirea moştenită din tată în fiu.

Satul Cerneţi este bogat nu numai în vestigii istorice, ci şi în oameni destoinici, care trudesc de dimineaţa până seara în gospodării. Majoritatea se ocupă cu legumicultura, astfel că solariile se întind cât vezi cu ochii în Cerneţi. 80 la sută din legumele şi verdeţurile de pe piaţa severineană provin din cea mai mare comună din judeţ, Şimian. Valerică Gică este unul dintre producătorii de legume din Cerneţi. Se ocupă cu agricultura încă de când era copil şi spune că asta face cel mai bine. „Aveam doar cinci ani când am început să îl ajut pe tata prin grădină. Aşa cum puteam eu la vârsta aceea, trebuia să curăţ mii de fire de ceapă şi să leg nenumărate grămezi de ţelină şi de pătrunjel. Am încercat să fac mai multe de-a lungul vieţii, dar agricultura şi munca pământului mi-au plăcut cel mai mult, aşa că asta am ales să fac până în ziua de azi. Nu banii primează, ci pasiunea. Satul nostru este recunoscut pentru numărul mare de producători de legume şi majoritatea oamenilor din asta trăiesc. Lucrăm pământul pe suprafeţe mici, dar în sistem intensiv, şi cultivăm orice tip de legumă, castraveţi, ardei, roşii, salată“, a spus Valerică Gică.

Singurul târg autorizat din Mehedinţi, la Cerneţi

Lucrările la târgul din Cerneţi sunt în plină desfăşurare (Foto: Lucian Anghel)
Lucrările la târgul din Cerneţi sunt în plină desfăşurare (Foto: Lucian Anghel)

Probleme apar însă atunci când trebuie să îşi comercializeze marfa, pentru că e nevoit să plece cu ea prin pieţele din judeţ şi uneori chiar să o vândă la preţuri de nimic. Lipsa pieţei de desfacere a fost semnalată şi autorităţilor din Şimian, care susţin că au în vedere crearea unor fabrici de colectare a produselor. Până se va realiza acest proiect, legumicultorii din Cerneţi vor putea beneficia de un târg modern, construit chiar la ei în sat. „Nu există fabrici de colectare a produselor, iar oamenii sunt nevoiţi să meargă în pieţe din întreg judeţul şi să-şi vândă marfa la preţuri derizorii raportat la munca pe care o depun. Acesta este şi motivul pentru care avem în vedere crearea unor fabrici de colectare a legumelor de pe raza comunei, dar acest lucru se află în faza de proiect şi aşteptăm liniile de finanţare pentru a veni în sprijinul cetăţenilor. La nivelul comunei avem însă un târg care va fi dotat la standarde europene. Va fi, de altfel, singurul târg autorizat din judeţ. În prezent, se lucrează intens la finalizarea acestuia, iar la începutul anului viitor ar urma să devină funcţional. Atunci, oamenii îşi vor putea vinde legumele şi fructele, dar va fi destinat şi crescătorilor de animale. Este un proiect realizat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală“, a spus Adriana Bădănoiu, secretară la Primăria Şimian.

Târgul din Cerneţi ar urma să devină funcţional începând de anul viitor (Foto: Lucian Anghel)
Târgul din Cerneţi ar urma să devină funcţional începând de anul viitor (Foto: Lucian Anghel)

Florile – a doua iubire, după legumicultură

În afară de legumicultură, florile sunt o altă pasiune a localnicilor din Cerneţi, indiferent că le cultivă pentru a-şi înfrumuseţa gospodăriile sau pentru a le comercializa. Pentru că deţine un solar care nu este dotat cu o sursă de încălzire, Valerică Gică a ales să cultive soiuri mai rezistente la temperaturi scăzute, respectiv crizanteme tomnatice. „Ciclul de producţie al acestor flori este din septembrie până în decembrie. Le înmulţim prin butaşi, pe care îi plantăm în solar la o lună după ce prind rădăcini. Din fiecare fir cresc patru-cinci flori, care trebuie susţinute de o plasă, altfel nu mai cresc drepte. Acum avem în jur de 900 de butaşi în solar. Piaţa de desfacere este tot la Severin, dar şi așa merge greu vânzarea pentru că trebuie să te duci acolo, nu avem tonete, soţia e la serviciu, copiii sunt minori, deci nu putem lipsi amândoi în acelaşi timp de acasă. În plus, florile sunt ieftine. Le vindem cu preţuri cuprinse între 1 şi 1,5 lei, în timp ce angrosiştii le dau cu minimum 10 lei. Ca să le vinzi la un preţ acceptabil, trebuie să aştepţi luna decembrie, pentru că până atunci se găsesc pe toate drumurile. Se mai întâmplă uneori să fim şi păcăliţi. Zilele trecute, de exemplu, am primit o comandă să tăiem 800 de fire. Le-am tăiat, dar cei care ni le-au cerut nu au mai venit să le ia. Până la urmă, le vom vinde, dar greu“, a mai spus Valerică Gică.
În ciuda tuturor greutăţilor, oamenii din Cerneţi continuă să ducă mai departe îndeletnicirile pe care le-au deprins de mici copii şi să îi încânte pe mehedinţeni cu gustul legumelor şi frumuseţea florilor cultivate aici.
Bogată în obiective culturale, dar şi în oameni harnici, comuna Şimian este un loc care devine acasă pentru mulţi olteni. Spre deosebire de celelalte localităţi din mediul rural care se depopulează, la Şimian, lucrurile stau exact invers, pentru că tot mai mulţi oameni din Drobeta Turnu Severin şi nu numai aleg să se stabilească aici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS