14.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCa la noi la nimeni: Rânca, jumătate staţiune, jumătate cartier

Ca la noi la nimeni: Rânca, jumătate staţiune, jumătate cartier

Zona Rânca este administrată haotic
Zona Rânca este administrată haotic

Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) va autoriza 12 noi stațiuni turistice, între ca­re şi comuna Baia de Fier, ce administrează jumătate din zona Rânca. Primăria din Novaci nu a făcut demersuri pe lângă Autoritatea Naţională pentru Turism, astfel încât şi acest oraş să devină staţiune turistică, respectiv şi zona din Rânca administrată de Novaci.
Potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii Naţionale pentru Turism, după ce au fost analizate documentațiile prezentate de UAT-uri (unități administrativ-teritoriale), dar și după vizitele în teren, vor primi statut de stațiune turistică: comuna Sucevița (jud. Suceava), comuna Pojorâta (Suceava), Băile Banffy-Toplița (Harghita), Borsec (Har­­ghita), Negrești-Oaș (Satu Mare), Băile Ocna Dej (jud. Cluj), comuna Sângiorgiu de Mureș (jud. Mureș), localitatea Colibița (jud. Bistrița Năsăud), Moinești (jud. Bacău), comuna Baia de Fier (jud. Gorj), comuna Boghiș (jud. Sălaj), comuna Moisei (jud. Maramureș).

Ca la Rânca, la nimeni

Zona montană Rânca, din judeţul Gorj, este administrată în comun de primăriile din Baia de Fier şi Novaci. Din acest motiv, Rânca nu este o localitate de sine stătătoare, fiind vorba de două administraţii diferite. Astfel, fiecare zonă are în acest moment statutul de cartier sau localitate componentă. Rânca este denumită generic zonă turistică, însă nu a primit acest statut de la autorităţile competente. Proprietarii de pensiuni şi cabane din Rânca nu văd cu ochi buni ceea ce se întâmplă şi nu înţeleg de ce autorităţile din cele două localităţi nu au depus simultan dosarele şi de ce nu colaborează pentru Rânca.
Constantin Pănescu, pre­şe­dintele Asociaţiei Concesionarilor din Rânca, este nemulţumit de faptul că Rânca nu a fost declarată staţiune, ci doar Baia de Fier: „Am luat legătura cu o consilieră a preşedintei ANT, Anca Pavel-Nedea, şi i-am explicat cum suntem noi împărţiţi aici, în Rânca, şi nu-i venea să creadă. De asemenea, i-am spus despre actele asemănătoare depuse cu cinci ani în urmă de Primăria Novaci, primărie care nu se regăseşte pe această listă, despre faptul că noi aici, în Rânca, nu putem să avem o stradă asfaltată, şi am întrebat de ce nu ne declară doar pe noi, Rânca, staţiune, că îndeplinim toate condițiile, şi mi-a spus că aşa au venit actele la ei. Când am spus că avem la guvern şi la Senat petiţii cu această problemă, a răspuns că nu ştie nimic şi că Primăria Baia a făcut actele acum două luni“.

Primarul din Baia de Fier susţine că va atrage mai multe fonduri dacă localitatea va fi declarată staţiune montană

Primarii din Baia de Fier şi Novaci, deşi ar trebui să lupte împreună pentru interesele zonei Rânca, sunt separaţi de politică. Dumitru Turbăceanu, edilul din Baia de Fier, este membru al PSD, iar Dumitru Leuştean, primarul din Novaci, este membru al PNL. Teoretic, edilii ar trebui să conlucreze în ceea ce priveşte dezvoltarea turistică a zonei Rânca. Primarul din Baia de Fier, Dumitru Turbăceanu, a declarat că nu a discutat cu edilul din Novaci când s-a hotărât să depună proiectul la ANT. Turbăceanu susţine că va atrage mai multe fonduri în Rânca dacă Baia de Fier va fi declarată staţiune montană. Ce se va întâmpla însă cu jumătatea din Rânca administrată de Primăria Novaci? „Eu am făcut un dosar şi l-am depus. Nu ştiu ce face Primăria Novaci. Acest proiect va trebui să primească avizele de la ministerele de resort şi apoi va intra la aprobare în guvern. Să sperăm că anul acesta. Nu am lucrat împreună cu Novaci. Eu nu le pot spune ce să facă ei. Acum Rânca nu este zonă turistică, nu este nimic. Este un cartier al comunei Baia de Fier şi un cartier al oraşului Novaci. Să facă şi cei de la Novaci, dacă doresc. Când vom fi staţiune, vom atrage mult mai multe fonduri“, a declarat edilul din Baia de Fier.

Şi primarul din Novaci zice că atrage fonduri, dar doar dacă Rânca nu e staţiune

Acelaşi lucru îl susţine şi primarul din Novaci, Dumitru Leuştean, respectiv că va reuşi să atragă mai multe fonduri, însă doar dacă Rânca nu va fi declarată staţiune: „Eu nu am depus proiectul pentru că am alte planuri. Dosarul este în lucru, dar nu pot să spun în cât timp îl voi depune. Problema este că eu am nişte proiecte în derulare pentru Rânca. Se acordă fonduri pentru zonele care vor să devină staţiuni turistice. Nu am lucrat împreună. Nu ştiu ce au făcut ei. O să fie staţiune doar pe partea pe care o administrează ei“, a menţionat Dumitru Leuştean, primarul din Novaci. Rânca nu poate fi declarată localitate de sine stătătoare pentru că terenul este împărţit între Novaci şi Baia de Fier. De asemenea, nu există o populaţie stabilă şi nici anumite instituţii publice. Soluţia de luat în calcul este ca ambele localităţi să fie declarate staţiuni turistice, şi odată cu ele şi zona Rânca. Cei doi primari nu şi-au propus însă să lucreze împreună pentru Rânca.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS