Un bărbat de 43 de ani din localitatea doljeană Orodel a fost rănit și transportat la Spitalul de Urgență Craiova ieri, după ce a căzut dintr-o nacelă în timp ce încerca să taie un plop. Accidentul s-a produs în jurul orei 10.00, în comuna Orodel.
Se pare că bărbatul s-a oferit să taie cu drujba un plop, după ce firma care se ocupă de întreţinerea sistemului de iluminat public din comună a refuzat să facă acest lucru. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj, Marin Chițibură, de 43 de ani, s-a urcat în nacela unei autoutilitare Ford a firmei care se ocupă cu întreținerea sistemului de iluminat pentru a tăia un plop de pe marginea drumului 561 D.
În timp ce se afla la aproximativ cinci metri înălțime, partea superioară a plopului a căzut peste autoutilitară, iar bărbatul s-a dezechilibrat și a căzut în gol. Acesta a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul de Urgență Craiova, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral.
Oamenii legii au mai precizat că victima accidentului a rămas internată pentru a fi supusă unor investigații medicale amănunțite.
De asemenea, polițiștii doljeni au explicat că a fost întocmit un dosar penal în care se fac cercetări pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
A încercat să taie un plop și a căzut dintr-o nacelă
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei