14.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCabanierii din Rânca protestează astăzi la Târgu Jiu

Cabanierii din Rânca protestează astăzi la Târgu Jiu

Peste 250 de cabanieri din Rânca se vor afla astăzi, în Piața Prefecturii din Târgu Jiu, pentru a protesta împotriva autorităţilor din Novaci şi Baia de Fier, precum şi împotriva administraţiei judeţene. Proprietarii de pensiuni şi cabane care fac parte din Asociația „Corneșul Mare – Rânca“ au primit aprobare din partea Primăriei Târgu Jiu pentru a desfăşura protestul în intervalul orar 12.00-14.00. Avizul municipalității a fost acordat pentru un număr total de 250 de persoane, care vor fi prezente astăzi în centrul oraşului. Potrivit viceprimarului din Târgu Jiu, Aurel Popescu, cabanierii vor să înainteze o listă cu revendicări atât președintelui Consiliului Județean Gorj, Ciprian Florescu, cât și prefectului județului Gorj, Gheorghe Paraschivu. Autorităţile sunt invitate să spună ce au de gând cu zona montană Rânca şi dacă au vreun plan pentru punerea în valoare a infrastructurii care a fost realizată cu fonduri europene. O nemulţumire majoră este legată mai ales de sistemul de canalizare care, deşi oficial a fost recepţionat, nu funcţionează aşa cum ar trebui. Şi sistemul de alimentare cu apă a avut momente în care nu a făcut faţă solicitărilor. Cabanierii consideră oportună o investiţie într-un nouă sursă de alimentare cu apă, care să asigure şi punerea în valoare a pârtiei ce deserveşte telescaunul de sub Vârful Păpuşa. Din cauza lipsei tunurilor de zăpadă, în fiecare sezon de la finalizarea investiţiei, pârtia a fost mai mult goală. Din acest motiv, telescaunul nu a avut încasări, iar firma care l-a administrat a dat faliment, acesta fiind preluat de constructor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS