11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjReferendum pentru ca orașele Tismana și Țicleni să redevină comune

Referendum pentru ca orașele Tismana și Țicleni să redevină comune

Tismana ar putea redeveni comună
Tismana ar putea redeveni comună

Edilii din două orașe din județul Gorj vor să organizeze un referendum în ziua alegerilor locale sau parlamentare, în urma căruia cetățenii să își spună părerea în ceea ce privește revenirea celor două orașe la statutul de comune. Este vorba despre orașele Tismana și Țicleni, edilii acestora afirmând că autoritățile locale, dar și cetățenii sunt dezavantajați din mai multe puncte de vedere, odată ce Tismana și Ticleni au căpătat statutul de orașe.
Radu Constantin, edilul din Țicleni, a afirmat că mai întâi îi va consulta pe cetățeni pentru renunțarea la statutul de oraș, iar, în cazul în care rezultatul sondajului de opinie va fi pozitiv, în ziua alegerilor locale sau parlamentare, va fi organizat și un referendum. Primarul din Țicleni consideră că, în cazul în care se va reveni la statutul de comună, cetățenii ar plăti taxe și impozite mai mici, iar autoritățile ar putea obține mai ușor fonduri europene.
Ion Călinoiu, președin-tele Consiliului Județean (CJ) Gorj, susţine demersul celor doi primari din Tismana și Țicleni și afirmă că, atunci când cele două localități au devenit orașe, nu au fost analizate toate aspectele. Orașele respective au în componența lor sate transformate în cartiere fără canalizare și alimentare cu apă, iar atragerea de proiecte este mult mai greoaie și chiar imposibilă. „Este foarte normal ce se întâmplă. La vremea respectivă, când s-a luat decizia transformării în oraşe, nu cred că s-au analizat cu temeinicie toate condiţiile. Sunt în componenţă multe sate. Ele au devenit cartiere. Au populaţie mică şi nu pot accesa finanţare europeană. Iar programele naţionale nu au dat roade. Ei se încadrează la finanţări foarte bune pentru comunităţi rurale, dar sunt oraşe“, a declarat Ion Călinoiu. Tismana a devenit oraş în 2004 şi are aproximativ 7.000 de locuitori. Ţicleni este oraş din anul 1968 şi are doar 4.000 de locuitori. Cetăţenii din cele două oraşe ar putea plăti impozite mai mici, ca locuitori de sate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS