17.9 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjColocviile „Brâncuşi“, la Târgu Jiu şi Paris

Colocviile „Brâncuşi“, la Târgu Jiu şi Paris

Institutul Cultural Român a prezentat proiectele dedicate lui Constantin Brâncuşi
Institutul Cultural Român a prezentat proiectele dedicate lui Constantin Brâncuşi

Institutul Cultural Român (ICR), în parteneriat cu Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși“, a lansat în această săptămână programul „140 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși“. Radu Boroianu, preşedintele Institutului Cultural Român, a vorbit despre parteneriatul cu instituţia aflată în subordinea Primăriei Târgu Jiu, precum şi despre conţinutul activităţilor dedicate promovării sculptorului Constantin Brâncuşi. „Anul 2016 trebuie să fie acel început în care Brâncuși, om deplin al culturii române, așa cum mai sunt alte nume în cultura română, trebuie să constituie o permanență a manifestărilor noastre, ale tuturor. Marile personalități care au marcat evoluția culturii, civilizației, merită să fie încontinuu în atenția noastră și să stârnim cât mai multă creativitate adiacentă, care să le pună în valoare în această continuitate de preocupare. Pentru noi trebuie să înceapă să fie anul zero al acestei acțiuni care să n-aibă final, să se continue, să fie din ce în ce mai amplă“, a punctat Radu Boroianu.

Colocviu „Brâncuşi“ la Paris

Institutul Cultural Român își propune, în perspectivă, organizarea, la Centrul Pompidou din Paris, a unui amplu colocviu internațional menit să pună în valoare personalitatea artistului. Prezent la conferinţa de lansare a programului, Doru Strîmbulescu, manager al Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu, a anunțat că, pe 19 februarie, vor debuta Colocviile „Brâncuși“, desfășurate în prezența unor importante personalități culturale din țară și străinătate, care și-au dat măsura în cercetarea operei marelui artist. Colocviile „Brâncuși“ vor fi completate de o expoziție a sculptorului Max Dumitraș și de lansarea unei ediții speciale a revistei dedicate lui Brâncuși. „E nevoie ca la Târgu Jiu să se nască o dezbatere, astfel încât să fie găsite soluțiile cele mai bune pentru întreținerea, conservarea și mai ales promovarea ansamblului brâncușian“, a declarat directorul Centrului „Constantin Brâncuși.

Expoziţii cu tematică brâncuşiană în Europa

În acelaşi cadru, sculptorul Vlad Ciobanu a precizat că, pe parcursul câtorva luni, vor fi organizate o serie de ateliere internaționale de sculptură, pictură, grafică și textile, evenimente stimulative având ca punct de plecare opera și numele lui Brâncuși, iar artistul gorjean Mihai Țopescu a anunțat că, în calitate de curator, va realiza o expoziție cu fotografii-document, alb-negru, prezentate sub forma unor printuri de dimensiuni muzeale, prin care se dorește promovarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor“ de la Târgu Jiu. Expoziția, care va fi realizată cu sprijinul financiar al ICR și al autorităților locale din Târgu Jiu, va fi prezentată la Budapesta, Viena, München, Paris și la Bruxelles. De asemenea, Colocviile „Brâncuși“ (simpozion științific cu participare internațională), Atelierele și Caravana „Brâncuși“, Festivalul de film „Brâncuși DocuArt“ și acordarea Premiului „Brâncuși“ se numără printre proiectele incluse în programul făcut pentru acest an de ICR, în parteneriat cu Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS