Directorul Editurii Sitech din Craiova, Aurel Popa (foto), a explicat într-un interviu acordat GdS cum a ajuns editura pe care o conduce să publice cele mai multe cărți scrise în pușcărie și cum ajunge o astfel de carte să vadă lumina zilei. Popa a precizat că unele lucrări au o calitate foarte bună și sunt puse la vânzare în librării, de exemplu cele ale lui Dinel Staicu și Bogdan Popovici.
GdS: Care sunt etapele realizării unei lucrări de către persoanele private de libertate până la editare?
Aurel Popa: Întâi, condamnatul trebuie să se hotărască să scrie o carte, după aceea, să știe în ce domeniu ar putea să scrie, în funcție de pregătirea și cunoștințele pe care le are. După aceea se adresează unui cadru didactic, conferențiar sau profesor care să-i dea o recomandare că poate să scrie această lucrare și că ea se încadrează în rândul cărților științifice cu caracter de cercetare. Odată făcut acest lucru, găsește un cadru didactic, de obicei fie la facultatea unde a avut poate o lucrare de licență, de grad, de stat, fie poate prin cunoștințe de familie. Nu există un algoritm, fiecare a avut o cale a lui proprie privind obținerea acestei recomandări. Profesorul face această recomandare, care are cam următorul conținut: subsemnatul cutare declar pe proprie răspundere că Popescu Ion, de exemplu, poate realiza o lucrare științifică în domeniul energiei termice. Nu răspund de calitatea conținutului cărții, nici de eventualele incidente de plagiat. Și semnează. Această declarație se face la notar. Cu ea se merge la conducerea facultății, care dă o viză că respectivul este cadru didactic la facultatea respectivă. Pot să dea și cercetătorii, am văzut, pot să dea membrii ai diferitelor institute de cercetări sau chiar din guvern, am văzut de pe la Academie. Deci, prin asimilare, mai multe cadre didactice pot să dea această recomandare. Din punctul de vedere al formulării, ea nu angajează cadrul didactic cu absolut nimic. Se duce la penitenciar, penitenciarul o vede, îi spune domnului că e de acord și îi face program de scriere, timp de o săptămână-două, o lună. Și apoi raportează că a terminat cartea, manuscrisul este predat cuiva din familie, iar de aici este problema noastră. Dacă respectiva familie are pe cineva care să îl culeagă pe calculator, o face, dacă nu, vine la noi. El se dă la cules, la o corectură de limbă, îi punem diacritice, realizăm cartea, chemăm reprezentanții familiei, soția de cele mai multe ori, fiul, fiica. Îi predăm cartea, un exemplar este predat comisiei de muncă de la penitenciar, iar ele sunt introduse în biblioteca penitenciarului. Comisia se întrunește, analizează cartea și îi spune dacă este ok, adică dacă i se recunosc cele 30 de zile libere sau nu.
GdS: Penitenciarul dă aviz pe conținut?
A.P.: Da. Pe ce mă bazez? Am avut trei clienți care nu au primit avizul comisiei și li s-a spus textual și le-au dat un fragment scurt din carte care nu era, să spunem, prea ortodox, că nu sunt de acord cu cartea din cauza acelei chestiuni. Dacă comisia nu respinge cartea, nu știu în ce constă această analiză a cărții. Avizul se adună împreună cu alte cărți și merge la judecătorie. În 75-80% din cazuri, judecătorul nu le recunoaște aceste cărți, adică zice „da, da, e bine“, dar îi mai prelungește cu trei luni, cinci luni, ceea ce este echivalent cu faptul că degeaba a scris acele cărți. Dacă lumea ar ști că doar o mică parte din aceste persoane au folosit cărțile, s-ar mai potoli această nebunie. Deci, penitenciarul recunoaște aceste cărți. Când își fac dosarul de eliberare condiționată, peste un an, doi, trei, depinde când îi vine termenul fiecăruia, dosarul se duce la judecătorie. Eu știu multe persoane care au avut probleme.
GdS: Sunt nume sonore care nu au reușit să-și reducă pedeapsa?
A.P.: Nu-mi place să dau nume, dar unul dintre domnii care a avut parte de necazul ăsta a fost domnul Vasilescu (deputatul PSD de Dolj Nicu Vasilescu – n.r.), care a scris multe cărți, dar nu i-au folosit la nimic, iar cărțile dânsului sunt frumoase. Și cărțile domnului Bogdan Popovici, de la Găești, sunt foarte bune.
GdS: O editură poate refuza o carte?
A.P.: Vedeți, aș refuza o carte dacă e clar, conform legii, că sunt subiecte pe care nu le putem publica, chestii politice, fascism, comunism sau cu caracter pornografic. Nu aș publica eu. Noi suntem axați mai mult pe literatură științifică. Altfel nu aș avea un motiv deosebit să evit publicarea unei cărți, mai ales că lucrurile sunt foarte grele financiar și economic și nu ne dau clienții și banii afară din casă. Adică un client e binevenit, trebuie să încerci să-l servești așa cum dorește, te gândești că poate îți aduce alt client. De ce au venit atât de mulți clienți la noi? Pentru că i-am servit pe oameni foarte bine, cărțile lor au fost apreciate la locul unde trebuia și fiecare a dat o recomandare foarte bună altcuiva. Avem anumite centre, cum sunt Vânjulețu, sau Găești, sau Poarta Albă, Rahova, în care oamenii s-au recomandat unul pe altul și de acolo ne-au venit foarte mulți clienți.
GdS: Dacă ar fi să faceți un calcul, câți oameni privați de libertate au apelat la editura dumnevoastră?
A.P.: Câteva zeci, fără îndoială. 80-90-100, nu știu. Par destul de mulți. Atenție! Acțiunea durează de doi ani, dar acum a luat foc. De exemplu, prima carte scoasă de Dinel Staicu, cred că dânsul a fost primul care a venit la noi, cred că are trei ani. Explozia s-a întâmplat acum trei-patru luni, mai ales când s-a auzit că s-ar putea să se schimbe legea. De atunci a înnebunit toată lumea cu scrisul cărților, să prindă și ei pe ultima sută de metri din vechea lege să scrie o carte.
GdS: Își dă cineva avizul că acele cărți au conținut științific?
A.P.: Insist să lămuresc lumea de un aspect și o să citez un clasic în viață, pe domnul Becali, care a spus că la o carte caracterul științific îl dă editura care este acreditată CNCSIS. Bun, lăsând asta la o parte, faptul că o carte este științifică, cărțile se împart și ele în cărți de povești, romane, nuvele, literatură SF, literatură științifică, deci până aici nu am avut nevoie de nici un academician să-mi spună că o carte este științifică. De ce? Dacă o carte este plină de formule, de statistici, o carte de drept penal, comercial, asta este clar că sunt cărți științifice. Problema fundamentală nu este asta, problema este cine spune că acel interior este bun, că nu e plagiat și că merită, într-adevăr, să iasă pe piață, să fie apreciat. Or legea are o fractură în partea asta. Omul dă recomandarea, foarte puțini sunt cei care duc o carte profesorului, majoritatea nu o duc, oamenii nici nu știu dacă a scos cartea, deci ea rămâne neanalizată din punctul de vedere al conținutului, dacă este corect. Că așa poți să faci o carte care are o mie de formule și aia este științifică, dar dacă sunt corecte e cu totul altceva. O variantă ar fi să existe un referent științific, care să asigure el girul științific. El o citește, îi face observații, seamănă cu elaborarea tezei de doctorat. Acum nici o carte nu are referent.
GdS: La doctorat, masterat, cel care face lucrarea are un referent?
A.P.: Noi, la editură, avem comisie de referenți, dar nu am apelat la ea, deoarece recomandarea este dată de un profesor cu grad mare. Eu nu aș putea să o dau unui lector de-al meu să spună că acea carte recomandată de profesor nu e bună. Dacă vine cu recomandare, ea merge mai departe. În plus, ea este văzută și de Comisia de Muncă din penitenciar. Acea comisie ar putea să se mai întărească, să cheme pe cineva din domeniu și să dea și un gir.
Nu toți doresc să-și vândă cărțile. Am avut pe cineva care le-a împărțit colegilor din penitenciar. Altele sunt în librării. De exemplu, cărțile domnului Dinel Staicu sunt la București, la vânzare, cărțile domnului Bogdan Popovici, și mai sunt… În înțelegere cu familia, ne-am ocupat noi de comercializare. Domnul Dinel Staicu are 20 – 30 de cărți în vreo două – trei librării din București. A și vândut din ele. Domnul Bogdan Popovici, am dus, de exemplu, două sau trei titluri numai la Librăria „Eminescu“, dar puține. S-a făcut pentru ambiția autorilor sau să se vadă că nu e pitulată, nu e ascunsă.
GdS: Pot fi recomandate aceste cărți și studenților?
A.P.: Unele, da. Acum vedeți, eu ca formație sunt matematician, dar nu pot să dau un verdict dacă asta e bună sau nu. Mie îmi plac unele scrise de domnul Ciocan, pentru că sunt extraordinar de tehnice. Cărțile domnului Popovici pot fi recomandate și la Bruxelles. Au, în general, o analiză a lumii economice, de genul, expoziții, contracte, târguri, care este ceva de vis. Eu nu am mai văzut până acum. Nu știam nimic despre chestiile astea. Cărțile domnului Dinel Staicu, astea sunt un sistem din acesta economic, dacă vreți un SF, dar dânsul are o idee, să elimine banii, băncile, ceea ce teoretic ar putea fi posibil.
GdS: Ce vă recomandă în ochii acestor clienți?
A.P.: Nu pot să vă spun cum ne-au găsit. Domnul Iacubov, de exemplu, este la Poarta Albă, iar noi avem mai mulți clienți de acolo și sigur a primit recomandarea unor colegi. Ne recomandă seriozitatea. Și probabil și prețul.
GdS: Ce tiraj solicită?
A.P.: Între 50 și 100, dar am avut și 300, iar acum domnul Iacubov a zis că vrea un tiraj de 500 pentru fiecare titlu.
GdS: Obțineți un venit mare?
A.P.: Nu. Ne vine, poate, unul pe săptămână. Cât să-i iei? Cinci – șase – șapte milioane. Ca să funcționeze, ne trebuie 800 de milioane de lei. Nu este o afacere. Este o chestiune bună, dar nu te pricopsești din chestia asta. Și dacă le-am fi făcut pe toate 400, tot nu se întâmpla cine știe ce. Unele le-am făcut și pentru că ne-a făcut plăcere să-i ajutăm pe oameni.
GdS: Sitech figurează cu cele mai multe titluri ale celor din pușcărie.
A.P.: Nu am văzut lista, pentru că eu nu știu câte sunt în total și cât am scos noi, dar am rezerve cu lista aceea. Am înțeles că acolo nu sunt profesorii care au dat recomandarea, ci sunt trecuți coordonatori, ceea ce ar fi foarte grav, pentru că ar putea fi trași la răspundere, dar ei nu au fost coordonatori.
GdS: Comunicați și cu penitenciarele?
A.P.: Da. Tot ce este neclar în hârtii. De exemplu, la Poarta Albă ne-au cerut niște recenzii pentru domnul Iacubov, pe lângă recomandarea respectivă. Am vorbit cu doi profesori și le-au dat două recenzii. Am avut și cu Timișoara, și cu Mehedinți, cu Găești nu mai vorbesc… Polițiștilor de la penitenciar le este foarte drag… Noi ne îngropăm în hârtii. Or acum, cei de acolo, de când s-au prăjit cu unul și cu altul, au spus: „Domne, mie trebuie să-mi spună cineva că este științifică, să scrie cineva un singur lucru: lucrare științifică“. Și eu îi înțeleg. Până la urmă, dacă toată lumea se acoperă de hârtii, asta fac și dânșii. Nu trebuie să spună ce se întâmplă cu conținutul și că sunt lucrări științifice.
GdS: De cât timp a apărut această solicitare?
A.P.: De prin vară a început la Poarta Albă. Și Găești a mai cerut hârtii. Recenziile sunt făcute de profesorii de acolo, din zona lor.
GdS: Cum credeți că se va finaliza acest scandal după ce DNA a anunțat că s-a autosesizat în acest caz?
A.P.: DNA nu cred că va ancheta că au dat acea recomandare, pentru că ea este prevăzută în lege. În cadrul universitățior, nici ei nu aveau un algoritm clar. Dar acum, probabil, respectivele recomandări vor urma o cale, va fi o cerere. Probabil, DNA bănuiește că o parte dintre profesorii care au dat recomandări au obținut foloase necuvenite. Eu nu pot și nu s-ar cădea să întreb clienții dacă i-au dat o gâscă. Persoanele de care am auzit pe aici, pe la Craiova, sunt oameni de o calitate extraordinară. S-a mai auzit prin Universitate de unul, de altul, că nu știu ce, dar de aceste persoane nu s-a auzit absolut nimic. Înseamnă că DNA are informații că anumite persoane au condiționat sau obținut foloase necuvenite.
GdS: Credeți că acest lucru va descuraja scrierea de lucrări?
A.P.: Da, vă asigur că probabil în luna februarie nu vom mai avea nici un client. Știți ce mă miră? Am auzit-o pe doamna ministru (al justiției – n.r.) că va cere toate cererile. Dar din câte știu eu, statul nu se putea mobiliza ca în două zile să trimită maldăr de recomandări. Bănuiesc că în clipa asta ministerul nu are lista cu toate recomandările. Și atunci de unde au luat oamenii lista aia? Foarte interesant.
GdS: Dosarul de editare cuprinde și această recomandare a profesorului?
A.P.: Nu. De multe ori nici nu îi întreb pentru că chestia asta… poate și eu am obținut recomandarea în condiții mai așa…. dar acum toate chestiile au fost la semioficial și nu mă apuc să întreb. Este foarte simplu de a verifica alt aspect. Dacă omul se duce să scrie, după ce scrie se înregistrează documentele și se poate compara apoi. De ce trebuie să ne străduim acum? Asta înseamnă ca să-și facă cineva datoria, adică să-l oblige pe ăla când a terminat cartea să o înregistreze ca orice document, să-i dea ștampilă și când vine cu cartea să o verifice. Iată o chestie foarte simplă. În SUA, foarte multe din scrierile deținuților le-a cumpărat statul pe bani grei. La noi trebuie lucrurile puțin corectate. Asta-i tot.
