9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAproape de o lume aparte

Aproape de o lume aparte

Nepal. O lume despre care știm foarte pu­ţine lucruri şi pe care o asociem în special cu Himalaya. Pentru noi această ţară este mai curând anticamera de unde se ajunge pe acoperişul lumii. Şi totuşi, această ţară este una extrem de vie şi oferă vizitatorului un spectacol fascinant. Expoziţia de fotografie deschisă la Muzeul Olteniei şi semnată Ştefan Voinea aduce alături de noi această lume fabuloasă.
În 2014, Ştefan Voinea primea o bursă oferită din partea Departamentului American de Stat, în decursul căreia a susținut cursuri pentru elevii din Kathmandu. Ajuns acolo avea să descopere o lume în acelaşi timp total diferită de noi, dar și asemănătoare.
„O ţară care seamănă cu a noastră din multe puncte de vedere. Sunt 20 şi ceva de milioane de oameni. Ei sunt între India şi China, noi suntem între Germania şi Turcia, au şi ei multe dintre problemele noastre. Anul trecut am fost acolo cu o bursă din partea Departamentului de Stat American şi am avut ocazia să văd ospitalitatea oamenilor şi să văd bunătatea lor“, povestea miercuri seară Ştefan Voinea la vernisajul expoziţiei. O lume, vie, colorată, o lume expresivă care se dezvăluie celui care știe să o privească. Prin urmare a petrecut cea mai mare parte a timpului liber cutreierând această lume cu aparatul de fotografiat la gât. Fotografiile sunt dintre cele mai diverse – de la portrete, la reportaj, de la fotografie de arhitectură la fotografie de natură. Această diversitate tematică este în ton cu diversitatea lumii nepaleze şi reuşeşte să aducă aproape de sensibilitatea noastră Nepalul.

Prezent la eveniment, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat: „Nu m-am aşteptat la aşa ceva. Chiar sunt extraordinare, m-au lăsat fără cuvinte. Cred că oricare dintre ele, cel puţin cele care nu sunt pentru licitaţie, ci sunt, probabil, pentru arhiva personală, sunt extraordinar de reuşite și oricare dintre ele s-ar califica la fotografia zilei în National Geografic“.
Dincolo de acest lucru, expoziţia de la Muzeul Olteniei are şi o poveste umanitară. La începutul acestui an două cutremure de pământ afectau grav această ţară. „Situaţia din Nepal este dezastruoasă după cutremurele din aprilie şi mai. Sunt 160.000 de case care au fost distruse. Au murit 20.000 de oameni“, a declarat Ştefan Voinea. Acesta a adăugat: „Mi-am făcut prieteni acolo şi, când am văzut ce se întâmplă, mi-am dat seama că trebuie să îi ajut cu ceva. Unul dintre prietenii mei, Shailendra Ghimire pe numele lui, are o poveste foarte interesantă. El a studiat în SUA, unde a făcut şi liceul, şi facultatea, era manager la un hotel Hilton şi s-a întors să ajute. De câteva luni el construieşte cu o echipă de voluntari case. A reuşit să dezvolte un proiect prin care o casă costă în jur de 800 de euro. Nu sunt case luxoase, dar sunt ce le trebuie unor oameni care nu au un acoperiş deasupra capului“.
Prin urmare, împreună cu Clubul Rotary Probitas Craiova a fost organizată o licitaţie a fotografiilor din expoziţie. „Este un eveniment caritabil şi ne propunem să îi ajutăm pe cei din Nepal pentru că au suferit daune devastatoare în urma celor două cutremure din acest an. Dorim ca în urma licitaţiei să strângem bani ca să putem ajuta la reconstruirea unor case“, a afirmat Lavinia Tumbăr – vicepreşedinte al Clubului Rotary Craiova Probitas. Ceea ce şi-au propus organizatorii au şi realizat. În urma licitaţiei au fost strânşi 1.800 de euro, bani cu care se vor construi două case. Poate părea puţin, dar undeva acolo departe, destinele a două familii vor fi schimbate radical ca urmare a acestei acţiuni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS