10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljArest prelungit pentru inginerul Ştefan Moțățeanu de la CAO

Arest prelungit pentru inginerul Ştefan Moțățeanu de la CAO

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au hotărât să prelungească mandatul de arestare preventivă emis pe 24 iulie pe numele lui George Ștefan Moțățeanu, inginer în cadrul Companiei de Apă Oltenia (CAO) Craiova, prins în flagrant în timp ce primea o șpagă de 1.000 de euro.
Cercetările în acest dosar de corupție au început în iunie, după ce reprezentantul unei societăți comerciale s-a plâns că, după ce a depus o cerere la Compania de Apă Oltenia, inginerul George Ștefan Moțățeanu i-a cerut mită suma de 1.000 de euro. Cercetările au fost preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care a stabilit că „inculpatul Moțățeanu George Ştefan a pretins şi primit suma de 1.000 de euro de la denunţătorul B.M.M., pentru a-i soluţiona cu celeritate şi în mod favorabil cererea adresată CAO Craiova, pe care urma să o folosească la obţinerea unei autorizaţii de construcţie pentru două chioşcuri“. Anchetatorii mai spun că Moțățeanu spera că denunțătorul, care urma să construiască două chioșcuri în cartierul craiovean Valea Roșie, va fi presat de timp și îi va da șpaga de 1.000 de euro.
După ce l-au supravegheat o perioadă pe inginerul George Ștefan Moțățeanu, procurorii au hotărât să organizeze împreună cu ofițerii Serviciului Județean Anticorupție o acțiune de prindere în flagrant. Astfel, pe 23 iulie, la ora 11.45, inginerul George Ștefan Moțățeanu s-a întâlnit cu denunțătorul la o terasă din centrul vechi al Craiovei, iar angajatul CAO a fost înregistrat când promitea că, în schimbul banilor, va da avizul favorabil chiar în acea seară. „Aşa cum rezultă din procesul-verbal de redare a convorbirilor purtate între denunţător şi inculpatul Moțățeanu George Ștefan înregistrate în mediu ambiental, inculpatul s-a arătat dispus să-i remită denunţătorului avizul favorabil din partea CAO Craiova chiar din seara zilei de 23.07.2015, fiind motivat de perspectiva primirii sumei de 1.000 de euro solicitată anterior“, au reținut anchetatorii.
Ulterior, după ce denun­țătorul i-a dat inginerului Moțățeanu suma de 1.000 de euro, bani care fuseseră marcați de procurori, suspectul a fost ridicat și dus la audieri. Inculpatul a fost arestat preventiv pe 24 iulie pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, iar pe 18 august, la cererea procurorilor, Tribunalul Dolj, a dispus prelungirea mandatului de arestare.
Hotărârea instanței a fost contestată de Moțățeanu la Curtea de Apel Craiova, instanță care a hotărât, joi, să-i respingă acțiunea ca nefondată. Hotărârea Curții de Apel Craiova este definitivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS