14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSărbătoarea minerilor, mutată din motive politice

Sărbătoarea minerilor, mutată din motive politice

Manifestările dedicate Zilei Minerului nu vor mai fi organizate de acum înainte în Dumbrava de la Câlnic, județul Gorj. Dumitru Vulpe, primarul din Câlnic, a declarat că evenimentul va avea loc, începând din acest an, în punctul La Gorunul din Pieptani.
Edilul susține că locul de desfășurare a manifestărilor a fost schimbat, după ce pesedistul Gheorghe Cârlogea, angajat al Complexului Energetic Oltenia, a refuzat ca sărbătoarea câmpenească să se mai desfăşoare pe terenul său de lângă dumbravă. Acesta susținea că evenimentul organizat de sindicatele lui Constantin Creţan va fi exploatat politic de primarul PNL al localităţii, Dumitru Vulpe. Edilul anunță însă că manifestarea se va desfășura, chiar dacă a fost schimbată locația.
„Primăria Câlnic şi sindicatele vor organiza Ziua Minerului în zilele de 15 şi 16 august în locaţia Gorunul din Pieptani.
Primăria va asigura toate utilităţile pentru această manifestare. Sunt aşteptaţi să participe mineri, energeticieni şi cine mai doreşte.
Facem apel la agenţii economici să vină să instaleze acolo terase cu mici şi bere. Am schimbat locul tradiţional de organizare pentru că proprietarul a refuzat să mai pună la dispoziţie terenul“, a spus Dumitru Vulpe, edilul din Câlnic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS