19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCondescu trebuie să prezinte dovezi ale activităţii la Pandurii

Condescu trebuie să prezinte dovezi ale activităţii la Pandurii

Marin Condescu, ex-preşedintele Clubului Pandurii, va rămâne sub control judiciar până la următorul termen în procesul de la Tribunalul Olt. La ultimul termen al procesului în care fostul lider de sindicat este judecat pentru spălare de bani, magistraţii au solicitat ca inculpatul să prezinte documente care să ateste activitatea sa la conducerea Clubului Pandurii. Este vorba de copii de pe registrul cu procesele-verbale ale Adunării Generale a Acționarilor, pentru perioada 2010-2013. Din actele respective va reieşi dacă Marin Condescu a avut aprobarea AGA pentru a derula anumite acţiuni mai mult sau mai puţin controversate, unele dintre acestea făcând obiectul procesului în care este judecat la Tribunalul Olt. La dosar vor ajunge şi rapoartele cenzorilor pentru perioada 2010 – 2013. Și procurorii au cerut ca reprezentanții societății ROMRIVIERA GRUP Târgu Jiu să trimită instanţei contractele de împrumut încheiate cu clubul, pentru perioada 2010 – 2013. Marin Condescu este judecat la Tribunalul Olt pentru înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, delapidare şi spălare de bani, în timp ce colegul său de dosar, Viorel Temelescu, este acuzat de complicitate la înşelăciune şi uz de fals. Una dintre acuzaţii este că, prin împrumuturi bancare, Marin Condescu şi-ar fi însuşit în interes personal 2,6 milioane de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS