16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjFostul pădurar care a vrut să îşi împuşte amanta a cerut achitarea

Fostul pădurar care a vrut să îşi împuşte amanta a cerut achitarea

(Foto: Eugen Măruţă)
(Foto: Eugen Măruţă)

Constantin Turtoi (foto), bărbatul de 62 de ani, fostul pădurar din comuna gorjeană Bălești, suspectat că a vrut să-și împuște concubina, de 33 de ani, a pledat pentru achitare la ultimul termen al procesului în care a fost judecat pentru tentativă de omor. După ce ieri au ascultat pentru ultima dată avocaţii şi pe inculpat, magistraţii gorjeni au decis ca procesul să rămână în pronunţare. Pentru a-i convinge pe judecătorii Tribunalului Gorj, Constantin Turtoi a declarat, din boxa acuzaţilor, că intrase în depresie pentru că femeia a ales să îl părăsească şi să îşi împartă viața cu alt bărbat. Inculpatul ar fi vrut doar să o sperie, folosind puşca pe care o avea în dotare ca pădurar.
„Vă spun, deși nu știe nimeni în afară de noi, că avem un copil din anul 2001. Nu aș fi putut să o omor, nu am avut intenția asta, pentru că, dacă aș fi vrut, cu siguranță aș fi reușit, fiind foarte aproape de mine. Noi avem un copil, ținut secret până acum, întrucât eram căsătorit. Cer achitarea“, a declarat inculpatul judecat pentru tentativă de omor.

A tras înspre casă

Fapta a fost comisă la sfârșitul lunii ianuarie a acestui an. Pădurarul din Bălești a fost părăsit de femeia care și-a găsit alt iubit, iar gestul l-ar fi supărat atât de mult pe bărbat, încât și-a luat arma şi s-a dus la locuinţa celui la care se mutase. Din fericire a nimerit doar geamurile casei. Ulterior, speriat, suspectul a fugit și s-a ascuns în pădure, însă, după două ore de căutări, polițiștii l-au prins. Pădurarul a fost şi reţinut de anchetatori şi a avut probleme şi la locul de muncă. Poliţiştii au stabilit că angajatul Direcţiei Silvice Gorj a folosit armamentul din dotare nu pentru activitatea sa de bază, ci a pus în pericol viaţa altei persoane. Din acest motiv, încadrarea faptei a vizat infracţiunea de tentativă de omor, iar Constantin Turtoi a rămas şi fără puşca de pădurar. Ulterior, conducerea Direcţiei Silvice Gorj a decis suspendarea şi apoi concedierea angajatului anchetat de Inspectoratul de Poliţie pentru tentativă de omor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS