11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjExploatare ilegală de piatră la Rânca

Exploatare ilegală de piatră la Rânca

Mai mulţi bărbaţi au fost prinşi în flagrant de jandarmi în timp ce exploatau ilegal rocă în zona montană Rânca, Gorj. O patrulă de jandarmi montani din cadrul Postului Montan Rânca, aflată marţi în serviciu de asigurare a ordinii publice în zona turistică Rânca, a depistat în punctul Piatra Ciorii, situat în apropierea DN 67C, patru persoane care exploatau piatră de placat (rocă) dintr-un loc stâncos, utilizând mai multe unelte de spart piatră (ciocane, răngi metalice, lopeţi, roabă).
„La solicitarea patrulei de jandarmi de a prezenta autorizaţia de exploatare a pietrei sau un document pe baza căruia aceştia extrăgeau piatra, persoanele depistate au declarat că nu posedă astfel de documente. În urma verificărilor efectuate, au fost identificaţi numiţii M. M., de 41 de ani, M.C., de 37 de ani, M. M., de 35 de ani, şi S.M.V., de 47 de ani, toţi cu domiciliul în oraşul Novaci, judeţul Gorj. La faţa locului au fost solicitaţi şi lucrători din cadrul Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale, care au acordat sprijin agenţilor constatatori pentru întocmirea documentelor specifice. Actele întocmite şi uneltele utilizate la extragerea pietrei de placat, au fost predate pe bază de proces-verbal Poliţiei Novaci. Persoanelor depistate le-au fost întocmite actele de constatare privind infracţiunea de executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă“, a declarat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS