10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSe reiau licitaţiile pentru Sala Polivalentă şi parcarea supraterană

Se reiau licitaţiile pentru Sala Polivalentă şi parcarea supraterană

Sala Polivalentă va intra în modernizări (Foto: Eugen Măruţă)
Sala Polivalentă va intra în modernizări (Foto: Eugen Măruţă)

Autorităţile centrale şi locale reiau licitaţiile la două dintre cele mai importante obiective de investiţii noi din Târgu Jiu. Este vorba de modernizarea Sălii Polivalente cu fonduri de la bugetul central, prin Compania Naţională de Investiţii, respectiv construirea unei parcări supraterane în Târgu Jiu. În ceea ce priveşte licitaţia pentru atribuirea contractului de modernizare a Sălii Polivalente din Târgu Jiu, aceasta va avea loc pe 10 martie şi vizează, pe lângă modernizarea obiectivului, şi extinderea capacităţii Sălii Polivalente la 1.500 de locuri, adică dublu faţă de câte sunt în prezent. Prima licitaţie a fost anulată de către Compania Naţională de Investiţii, din cauza contestaţiilor depuse de firmele care au participat la licitaţie. Potrivit proiectului, valoarea totală a investiţiei este de 9,2 milioane de lei, fără TVA. Modernizarea Sălii Sporturilor din Târgu Jiu face parte dintr-un proiect mai amplu care include şi lucrări de modernizare a stadionului municipal, unde contractul are o valoare de 15 milioane de euro, iar constructorul a fost deja stabilit. Este vorba de aceeaşi companie care a realizat Cluj Arena. Lucrările vor fi demarate în această primăvară.

Parcare supraterană la Piaţa Centrală

De asemenea, Primăria Târgu Jiu a reluat procedurile pentru organizarea unei licitaţii care vizează atribuirea contractului de construire a unei parcări supraterane în Piaţa Centrală din oraş. În ultimii ani, autorităţile locale au încercat fără succes să realizeze obiectivul de investiţii, iar, la un moment dat, chiar au încredinţat contractul unei firme din Târgu Jiu. Societatea respectivă nu a mai început lucrările, întrucât nu a putut să facă rost de finanţare. Parcarea ar urma să fie realizată pe banii câştigătorului licitaţiei, iar acesta ar beneficia de pe urma exploatării investiţiei. Primăria Târgu Jiu oferă aproape 3.000 de metri pătraţi pentru construirea parcării supraterane, iar investiţia va fi preluată în cadrul unui contract de concesiune încheiat pe 30 de ani. Licitaţia va avea loc pe 19 martie. „Concesionare teren în suprafaţă de 2.949 de metri pătraţi situat în Târgu Jiu, Piaţa Centrală. Data licitaţiei: 19.03.2015. Descriere: Servicii de închiriere de bunuri imobiliare proprii… Concesionare teren în suprafaţă de 2.949 metri pătraţi situat în Târgu Jiu, Piaţa Centrală, în vederea amenajării unei parcări publice supraterane, etajate, cu un regim de înălţime de minimum P+1, realizarea unui număr minim de 150 de locuri de parcare şi realizarea unui spaţiu comercial nealimentar pe o suprafaţă de maxim 1.400 de metri pătraţi la parter. Durata concesiunii, 30 de ani, iar preţul de pornire este de 6.000 lei/nivel/lună“, potrivit documentaţiilor întocmite de Primăria Târgu Jiu. De precizat că şi lucrările de modernizare la stadionul municipal prevăd construirea unei parcări subterane de aproximativ 400 de locuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS