9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Un tânăr de 21 de ani și-a pierdut viața într-un accident rutier

Dolj: Un tânăr de 21 de ani și-a pierdut viața într-un accident rutier

Un tânăr în vârstă de 21 de ani a murit într-un accident rutier, după ce șoferul autoturismului în care se afla a pierdut controlul volanului din cauza vitezei.

Duminică, 22 februarie, în jurul orei 19:30, pe DN 55, între localităţile Toceni şi Căciulăteşti, a avut loc un accident de circulaţie în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa.
Din primele cercetări ale poliţiştilor rutieri s-a stabilit faptul că M. Nicolae, 22 de ani, din comuna Dobreşti, sat Căciulăteşti, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Craiova către Bechet, între localităţile Toceni şi Căciulăteşti, într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu parapeţii metalici de protecţie, ieşind în afara părţii carosabile. În urma accidentului a rezultat decesul lui L. Marin, 21 de ani, din comuna Dobreşti, sat Toceni, pasager pe locul din dreapta faţă. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS