Acasă Local Dolj Craiova: Amenzi de peste 31.000 de lei pentru comercianţii de legume şi...

Craiova: Amenzi de peste 31.000 de lei pentru comercianţii de legume şi fructe aflaţi în ilegalitate

-

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Dolj împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Agricole Dolj au organizat şi executat, în cursul zilei de ieri, o acţiune care a vizat prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală şi activităţilor ilicite de comerţ din domeniul „comercializării legumelor şi fructelor”.
Poliţiştii au acţionat în municipiul Craiova şi au efectuat verificări şi controale la 10 societăţi comerciale, şapte persoane fizice, precum şi în patru mijloace de transport.
Au fost aplicate şase sancţiuni contravenţionale pentru abaterile constatate, în valoare de peste 31.000 lei şi au fost confiscate aproape 900 kg legume şi fructe.
Cu ocazia controlului efectuat la o societate comercială din Craiova, reprezentată de G. Valentina, de 33 de ani, au fost găsite 759 kg roșii și 50 kg clementine ce urmau să fie comercializate, fără ca reprezentantul societăţii să poată prezenta documente de provenienţă.
Societatea comercială a fost sancţionată contravenţional cu suma de 20.000 lei şi s-a dispus confiscarea cantităţii de 759 kg roşii şi 50 kg clementine, aflată în gestiune fără documente de provenienţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

Cum ne hrănim sănătos iarna

În sezonul rece, tindem să ne schimbăm obiceiurile alimentare şi să mâncăm alimente mai bogate în grăsimi. Este un lucru firesc, explică...

Horoscop

Berbec Este o zi în care latura financiară a vieţii cotidiene vă interesează cel mai mult. Veniturile din munca desfăşurată sunt fluctuante,...