9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDan Radu Floarea, trimis în judecată în dosarul „Electrica“

Dan Radu Floarea, trimis în judecată în dosarul „Electrica“

Dan Radu Floarea mai este judecat în dosarul „Pavel“
Dan Radu Floarea mai este judecat în dosarul „Pavel“

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a omului de afaceri gorjean Dan Radu Floarea, în dosarul „Electrica“. Potrivit procurorilor anticorupţie, Dan Radu Floarea, acţionar majoritar al SC Tech Safety SA, este acuzat de abuz în serviciu în formă continuată, prin implicarea în mai multe tranzacţii care au prejudiciat interesele SC Electrica SA. În acelaşi dosar, Direcţia Naţională Anticorupţie a mai dispus trimiterea în judecată a următorilor: Nicolae Coroiu, la data faptelor director general al SC ELECTRICA SA, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, Petru Andronache, ex-director comercial al Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice (SISE) Moldova, aflat în executarea pedepsei închisorii într-o altă cauză şi acuzat acum de săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată. Va mai fi judecat pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată Cătălin Voicu, fost consilier prezidenţial în cadrul Departamentului Securităţii Naţionale şi ulterior deputat de Bacău. Voicu execută în prezent o pedeapsă cu închisoarea într-o altă cauză. Nu în ultimul rând, a mai fost trimis în judecată Ion Dumitru Măruţă, acţionar și administrator al SC Tech Safety SA, acuzat de săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.

Preţuri supraevaluate, prejudiciu de 1,3 milioane de euro

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în calitate de director general al SC Electrica SA, inculpatul Nicolae Coroiu, în perioada 2004-2005, a dispus funcţionarilor din subordine, iar inculpatul Andronache Petru, director comercial al SISE Moldova, a acționat în consecință, în vederea efectuării de achiziţii publice de echipament individual de protecţie şi echipament de lucru. Valoarea bunurilor a fost de 14.750.685 de lei (fără TVA), iar furnizorul acestora – SC Tech Safety SA din Târgu Jiu. Conform anchetatorilor, achiziţia a fost făcută fără să existe necesitatea cumpărării echipamentelor şi la un preţ supraevaluat, precum şi cu încălcarea prevederile OUG nr. 60/2001. Astfel, nu s-a organizat sau derulat vreo procedură de achiziţie publică şi s-a desemnat furnizorul prin încredinţare directă, fără a exista vreo selecţie. De asemenea, nu a existat o negociere, preţul fiind stabilit potrivit propriilor interese ale furnizorului, acesta fiind mult supraevaluat. Produsele au fost livrate de Tech Safeta SA în aceeaşi perioadă, încheindu-se 77 de contracte și emiţându-se facturile care au fost achitate, în mod nelegal, în regim de urgenţă. În acelaşi sens, directorul general Coroiu Nicolae a semnat 48 de ordine de plată către Tech Safety, cauzând un prejudiciu SC Servicii Energetice Moldova (ca succesor în drepturi şi obligaţii al Electrica SA, respectiv Electrica Serv SA) în valoare de 5.284.892 de lei, echivalent cu 1.391.339 de euro. Suma reprezintă diferenţa de preţ între valoarea de cumpărare şi valoarea de revânzare practicate de furnizorul Tech Safety. Totodată, Andronache a vizat pentru conformitate 158 de facturi, deşi acestea nu corespundeau în totalitate cu produsele contractate.

Adaosuri astronomice

Potrivit rechizitoriului, Cătălin Voicu, în perioada 2004-2005, uzând de calitatea de consilier la Administraţia Prezidenţială şi ulterior deputat (ales în circumscripţia electorală 4 Bacău), cu scopul de a sprijini firma lui Dan Floarea, a intervenit, în două rânduri, pe lângă funcţionari din cadrul Electrica SA, Electrica Serv SA, pentru ca firma Tech Safety să fie favorizată în obţinerea contractelor. Voicu le-a solicitat lui Nicolae Coroiu şi directorului economic al Electrica Serv să cumpere echipamentele în condiţiile în care beneficiarii aveau produse pe stoc peste necesar şi la preţuri supraevaluate de la acelaşi furnizor. „Aceste intervenţii au vizat, pe lângă încheierea contractelor, şi efectuarea cu prioritate a plăţilor către firma SC Tech Safety SA. Prin aceste intervenţii, Voicu Cătălin a înlesnit infracţiunea de abuz în serviciu săvârşită de funcţionarii din cadrul Electrica SA, Eelectrica Serv SA, Sise Moldova, facilitând producerea prejudiciului de 5.284.892 de lei, echivalent cu 1.391.339 de euro. În perioada 2004-2005, inculpatul Floarea Radu Dan, în calitate de acţionar al SC Tech Safety SA, împreună cu administratorul Măruţă Ion Dumitru şi în înţelegere cu directorul general al Electrica SA – Coroiu Nicolae şi Voicu Cătălin, ştiind că nu s-au organizat proceduri de achiziţie publică, a efectuat livrări de produse către SISE Moldova în cantităţi foarte mari (14.750.685 lei fără TVA), cu preţuri la care s-au practicat adaosuri comerciale până la 2.490,93%, în scopul obţinerii de foloase patrimoniale, prin aceasta înlesnind cauzarea prejudiciului sus-menţionat. În vederea recuperării prejudiciului, s-a instituit sechestru asigurător pe bunurile celor cinci inculpaţi“, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti.

Floarea, judecat în dosarul „Pavel“

Omul de afaceri Dan Radu Floarea este judecat în celebrul dosar „Pavel“, fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, uz de fals şi dare de mită. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, edilul din Peştişani, Florin Pavel, în calitate de ordonator de credite, a dispus la plată suma de 1.598.642 de lei, în mod necuvenit, pentru lucrări neexecutate de către SC Tech Safety SA Târgu Jiu, firma omului de afaceri Dan Floarea. Totodată, primarul din Peştişani a acceptat să-i fie efectuate lucrări de finisaje interioare la apartamentul proprietate personală şi a primit materiale de la SC Tech Safety SA Târgu Jiu pentru a nu-şi îndeplini în mod corespunzător atribuţiile de serviciu. Valoarea manoperei şi a materialelor primite de primar a fost de 1.603 lei. Dosarul „Pavel“ a rămas în pronunţare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, termenul pentru sentinţă fiind programat pentru săptămâna viitoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS