La sfârşitul acestei săptămâni, poliţiştii Serviciului Rutier și Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin au acţionat pentru identificarea participanţilor la trafic care nu respectă regulile de circulație și pentru prevenirea evenimentelor rutiere grave. Ofiţerii şi agenţii de poliţie au urmărit conştientizarea conducătorilor de autovehicule şi a pasagerilor asupra importanţei utilizării centurii de siguranţă, respectarea prevederilor legale privind regimul de viteză, circulaţia pietonilor, depăşirea, acordarea de prioritate dar și depistarea conducătorilor auto care consumă alcool la volan.

În perioada 24 – 26 octombrie, poliţiştii au controlat 416 autovehicule și au legitimat un număr de 427 persoane, constatând 399 abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice, în valoare de 78.320 lei. Au fost sancţionaţi 95 de conducători auto care au depăşit viteza legală pe diferite sectoare de drum şi 65 şoferi care nu purtau centura de siguranţă.
Poliţiştii au mai aplicat 18 sancţiuni contravenţionale pentru defecţiunile tehnice constatate, iar 5 sancţiuni au fost aplicate pietonilor pentru traversări neregulamentare. Totodată, au fost reținute în vederea suspendării 19 permise de conducere, au fost retrase 16 certificate de înmatriculare și au fost constatate 5 infracțiuni la regimul rutier.