17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPovestea copiilor din apartamentele de tip familial

Povestea copiilor din apartamentele de tip familial

Părăsiţi de părinţi, crescuţi de asistenţi maternali, iar acum de instructori educaţionali
Părăsiţi de părinţi, crescuţi de asistenţi maternali, iar acum de instructori educaţionali

Mulţi nu şi-au văzut părinţii de mai multe luni, alţii îi întâlnesc doar o dată pe lună. Sunt însă copii care nu au avut şansa să îi vadă vreodată pe cei care le-au dat viaţă. Ce poate fi mai trist decât să auzi din gura unui copil că îi este bine departe de familie, că din copilul găsit acum un an cerşind pe străzi a ajuns să fie cel mai bun elev din clasă şi că visează să ajungă director de magazin de produse alimentare pentru a avea astfel posibilitatea să mănânce tot ce, poate, ani în şir a visat…  

Legea este clară atunci când este vorba de copiii instituţionalizaţi. Cei sănătoşi, bebeluşi sau preşcolari, ajung automat la asistenţi maternali profesionişti. Cei cu dizabilitate rămân în centre de tip rezidenţial. Şi cum şi în judeţul Dolj, ca şi în alte zone din ţară, numărul de asistenţi maternali este de câţiva ani buni în scădere, copiii care împlinesc vârsta şcolară sunt repartizaţi în apartamente de tip familial, pentru ca locul lor să fie luat de cei mici. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj are în prezent 16 apartamente de tip familial şi două case în care trăiesc 156 de copii.

Instructorii educaţionali – părinţii copiilor

În unul din apartamentele de tip familial, denumit Voinicelul, trăiesc opt fete, două dintre ele locuiesc însă în cea mai mare parte din an în internatul şcolii la care învaţă. Şase persoane lucrează în fiecare din aceste apartamente, mai precis un educator şi cinci instructori educaţionali.
„Lucrăm practic 12 cu 24, asigurăm astfel permanenţa. Preluăm fiecare copil cu istoricul său, cu povestea sa şi încercăm să ne apropiem de fiecare. La început, ne lovim inevitabil de bariere, trebuie să ne apropiem însă de sufletul fiecărui copil, pentru a-l face să se simtă în siguranţă. Nu după mult timp, toţi aceşti copii ni se adresează cu «mami» şi până la urmă acesta este rolul nostru, cel al unui părinte. Le pregătim mâncare, îi ajutăm la teme, îi ducem şi îi luăm de la şcoală, le suntem alături atunci când sunt răciţi sau bolnavi, ne bucurăm alături de ei atunci când obţin rezultate notabile la şcoală. Am avut în îngrijire copii care au urmat facultate şi chiar master, iar asta este satisfacţia cea mai mare pe care o avem. Personal lucrez de 20 de ani cu copiii“, a povestit Irina Corâci, şef Complex Servicii Specializate de Tip Rezidenţial Copii, Craioviţa.

„La început mi-a fost ruşine că întindeam mâna“

Cea mai mică din aceste fete, Andreea, a împlinit recent opt ani, iar cea mai mare dintre ele, Tatiana are 19 ani. Doar cinci dintre aceste fete sunt vizitate periodic de părinţi la sediul DGASPC Dolj, la relaţionare, adică la întâlnirea lunară impusă de lege. Alexandra a ajuns în acest apartament în urmă cu un an, Andreea, de trei luni, Tatiana şi Marinela – de doi ani, Amalia – de cinci ani. Alexandra a fost găsită pe stradă de poliţie, la cerşit, şi dată în primire Direcţiei Copilului. Este cea despre care instructorii educaţionali susţin cu mândrie că a avut o evoluţie fantastică. Este extrem de isteaţă, dornică să înveţe, iar în scurt timp a ajuns cel mai bun elev din clasa sa. Pentru o perioadă, Alexandra a mers în vizită la mama şi fraţii ei acasă, apoi a refuzat să se mai ducă.
„Ajunsesem să cerşesc pe unde găseam. La început mi-a fost ruşine că întindeam mâna, apoi am înţeles că asta e singura soluţie ca seara să avem ceva de mâncare pe masă… Ceream bani din care de obicei cumpăram mâncare pentru fraţii mai mici. Am patru acasă, cel mare de şase ani, iar cel mai mic a împlinit un an. De ei îmi este cel mai dor! De când am venit aici am şi eu, în sfârşit, jucării, rechizite. Acasă trăiam într-o singură cameră toţi, în care aveam o canapea extensibilă şi cam atât… Acum stau doar cu o fată în cameră! Tata este bolnav, nu munceşte, iar mama îi creşte pe cei mici“, a povestit fetiţa. În timpul vizitei pe care am făcut-o în acest apartament de tip familial, Alexandra îşi făcea temele. Pe parcursul întregii discuţii a scris încontinuu, rar ridicându-şi ochii să ne privească. Suferinţa i se citea însă pe chip. A zâmbit doar când am întrebat-o la ce visează, ce îşi doreşte, ce se vede muncind peste ani: „Cel mai mult visez să ajung directoare de magazin cu mâncare, să am banii mei, să îi ajut pe frăţiorii mei la care mă gândesc în fiecare clipă…“.

Îi e dor de mami Gheorghiţa, asistenta maternală care a crescut-o cinci ani

Altă fetiţă, altă poveste. Tatiana a crescut alături de familia sa până la patru ani. Are nevoie de ceva timp de gândire pentru a-şi aminti numele localităţii în care s-a născut şi în care trăieşte şi azi mama naturală. Robăneşti spune după câteva minute de gândire şi ne evită privirea.
„De când a murit tata, totul s-a schimbat… Mama s-a măritat, a făcut alți copii, are familia ei… Eu împreună cu cei patru fraţi ai mei a trebuit să ne descurcăm. Nu am întrebat-o niciodată de ce a luat decizia asta, de ce ne-a părăsit. Până la urmă ea ştie mai bine de ce a făcut-o. Timp de cinci ani am fost crescută de un asistent maternal, de mami Gheorghiţa, pe care o iubesc enorm. Am plâns când am plecat de la ea… Şi ea a suferit, dar a trebuit să ia să crească alţi copii mai mici, părăsiţi de părinţi. Vine însă şi mă vizitează, iar în vacanţe mă ia acasă la ea. Mama mea naturală vine doar la relaţionare, însă vin mai des fraţii mai mari să mă vadă. Şi-au găsit de muncă, au banii lor, nu mai depind de nimeni. Asta îmi doresc şi eu. Să am banii mei, o familie, copii pe care să îi am toată viaţa aproape“, a povestit Tatiana. În afară de cele câteva hăinuţe şi jucării, fetiţa are o puşculiţă în care vrea să îşi strângă bani. Aşteaptă alocaţia pentru a pune deoparte câţiva bănuţi.

Prin ambiţie şi multă muncă au ajuns studenţi

În acest an şcolar, 15 copii din centre au păşit în clasa pregătitoare şi clasa I şi 30 de copii au început ciclul liceal sau profesional. Fără meditaţii, fără susţinerea familiei, patru tineri din centrele de plasament au fost admişi la facultăţi: unul la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, trei la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, din Craiova, dintre care doi la specializarea Kinetoterapie. Alţi trei colegi de centru ai acestor tineri sunt studenţi în anii mai mari la Facultatea de Automatică, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor – specializarea contabilitate şi informatică de gestiune, iar unul dintre tineri, susţinuţi de stat, este în anul II la master, la Facultatea de Agronomie, specializarea Protecţia mediului.
La sfârşitul lunii august, potrivit statisticii oferite de DGASPC Dolj, au existat 130 de sesizări privind cazuri de abuz, neglijare, exploatare a copilului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS