În vremuri de demult erau bijuterii arhitecturale, fiind o încântare pentru privitor. Astăzi, pe locul unde altădată se înălțau maiestuoase, se poate pune o plăcuță cu inscripția „monumente pierdute“. Rămâne doar imaginea zugrăvită în pagini de volum.
Ca urmare a Păcii de la Adrianopol (1829) și aplicării prevederilor Regulamentului Organic, locuințele boierilor au intrat într-un proces de transformare și modernizare din toate punctele de vedere. Își construiau casele în locuri aparte, pe terenuri întinse, cu grădini, pomi fructiferi din specii deosebite, cu fântâni, cu chioșcuri și diverse dependințe. Anii au trecut și, treptat, dotările, confortul și însăși viața familiilor boierești s-a modernizat. Au fost achiziționate din străinătate piese de mobilier, pendule, dispozitive de iluminat perfecționate, vase și ustensile de bucătărie. Scrisorile lui Petrache Poenaru către unchiul său, Iordache Otetelișanu, fac dovada acestor lucruri. În ianuarie 1838 îi comunica faptul că îi trimite prin profesorul Stăncescu din Târgu Jiu „două lampe aduse de la Paris și făcute după o nouă invenție“ (funcționau cu untdelemn – n.r.), la fel cum îl informa că i-a trimis o „mașină de frigare“ și că îi va mai procura „și alte obiecte de care voi socoti că poți avea trebuință, precum o cuhnie de acelea care dă înlesnire bucătarului a găti bucatele mai curate și mai cu puține lemne; tingiri de fier, spoite pe dinăuntru cu un smalț de porțelen ca să nu coclească bucatele, un ceasornic care să bată într-un clopot mare, pentru regularea slugilor, să-și împlinească slujba la vreme, ca să nu aducă dumitale supărare, o tulumbă de care ar trebui să aibă fiecare casă pentru apărarea de primejdie la întâmplare de foc“, nota I. C. Filitti în „Corespondența lui Petrache Poenaru“.
Toate aceste lucruri își făceau locul în minunatele bijuterii arhitecturale, care astăzi, din păcate, nu mai există.
A fost odată….
În satul Vrata, județul Mehedinți, se înălța odinioară conacul lui Burileanu. Dimitrie M. Burileanu provenea dintr-o familie de boieri cunoscuţi în epocă. După ce a făcut primele studii în ţară a plecat în Franţa, unde și-a luat licenţa în drept şi titlul de diplomat al Înaltei Şcoli de Ştiinţe Politice din Paris. În 1922, a fost numit director general în Ministerul Instrucţiunii Publice. Susţinut de către Octavian Goga la 1 ianuarie 1927, a fost numit guvernator al Băncii Naţionale a României, funcţie pe care a deţinut-o până în 1931, când sub pretextul că ar fi fost sabotată perfectarea împrumutului financiar extern tratat de guvern pe piaţa Parisului, a fost destituit din funcţie, fiind numit, în aceeaşi zi, în locul său, Constantin Angelescu.
Dimitrie M. Burilean, „înzestrat de Dumnezeu cu un fizic frumos şi o splendidă barbă cum nu mai era a doua în Ţara Românească“, era „admirat de cunoscuţi şi de necunoscuţi pentru frumuseţea sa extraordinară care corespundea exact frumuseţii interioare“, îl descriu documentele vremii. Poseda o avere imensă, printre care și frumosul conac, dar și un suflet pe măsură. Îi ajuta deseori pe studenţii nevoiaşi.
Era înconjurat, de asemenea, de numeroşi şi reprezentativi scriitori ai epocii, care au fost deseori primiţi la conacul său. Se spune chiar că mulți dintre ei au fost inspirați în zilele în care au fost găzduiți acolo, născându-se creații literare, precum povestirile simboliste „Casa cu geamuri portocalii“. Vechiul conac nu mai există din păcate astăzi, în locul lui sunt culturi de grâu și porumb.
Conacul de la Corlate, o imagine zugrăvită într-un volum
La kilometri depărtare, în comuna Corlate, județul Dolj, alt conac figurează pe lista monumentelor pierdute. Purta numele de Castelul V.G. Paleolog și a fost construit între anii 1936-1938 de marele Peresutti. V. G. Paleolog, critic de artă și agricultor de seamă, revenea în țară prin 1922, se stabilea pe moșia de la Corlate, moștenită de la părinți, unde a ridicat castelul ce avea patru niveluri, peste 30 de camere, mai multe saloane, două scări elegante pe fațadă ce duceau la o mare terasă și alta interioară, ce se bifurca între primul și al doilea etaj. Sanda Georgescu, nepoata lui V.G. Paleolog, a făcut o descriere amănunțită a castelului, care mai amintește de construcția impunătoare de altădată.
„Pe muchia unui deal, înălțase un castelaș vizibil în izolarea lui din mai multe direcții, în care locuia soția din Franța (absolventă a conservatorului din Paris) și cei trei fii. Casa era oricum originală: o scară dublă ducea pe o terasă de pe care, pe vreme senină, se conturau în depărtare Balcanii. Se pătrundea apoi în camera în care străjuia pianul și unde, ca și celelalte trei camere mari, pe pereții tapisați cu tapete pariziene, urcau spre tavanele înalte, biblioteci grele de volume cuprinzând literatura franceză din toate secolele, cărți de artă, istorie religie și folclor, o varietate nu ușor de găsit chiar într-o bibliotecă publică în prezent. În sufrageria unde se lua ceaiul la ora cinci (ceaiuri venite din Anglia, unde, locuind un timp la Londra V. G. Paleolog deprinsese acest ritual) admiram serviciile de porțelan dăruite mătușii mele de împărăteasa Augusta Victoria, soția Kaiserului Wilhelm al II-lea, la a cărui curte trăise zece ani ca profesoară de franceză a prințesei de Prusia, Victoria Luise. În acea sufragerie se afla, în 1927, o fereastră scundă la care ajungea un «lift» pornit din bucătăria lui de la parter, aducând mâncărurile respective. În jurul acelei mese ovale câte amintiri se depănau despre artiștii bine cunoscuți, ca Apollinaire, Erike Satie, Modigliani, Ferdinand Leger, Brâncuși sau Macedonski. Era o ultimă trăire a unei arte prețuite în veacuri revolute și ireversibil pierdute: arta conversației elevate cum se numea atunci“.
Conacul a fost însă devastat. „După 1950, când furia luptei pentru «lichidarea exploatatorilor» s-a mai domolit, autoritățile administrative comuniste au hotărât să facă o evaluare a ceea ce a rămas din moșiile și conacele boierești. Iată ce cuprindea informarea sumbră întocmită de inspectorul administrativ de la Sfatul Popular, Raionul Băilești, care a dorit să rămână anonim, relativ la starea conacului din comuna Corlate. «Conacul familiei Basile Gheorghescu, din satul Corlate, l-am găsit devastat. Am mai găsit în picioare numai zidurile. Au dispărut acoperișul, ușile și ferestrele cu tocărie cu tot și chiar parchetul din toate camerele, mobilierul și celelalte bunuri. Intrând în interiorul clădirii, în holul de la intrare am găsit pe peretele din dreapta o oglindă venețiană de o mărime impresionantă, iar în mijlocul unei camere o grămadă de cărți și albume, scrise în mai multe limbi»“, nota V. Chiriță Bălcețeanu în paginile revistei Mozaicul, cu prilejul aniversării a 120 de ani de la nașterea lui V. G. Paleolog.
Mai târziu, și aceste urme au fost șterse, conacul a fost distrus din temelii și locul arat.
Pentru mai multe fotografii și informații, accesați
facebook.com/MonumentePierduteOltenia
