20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalReabilitarea primelor blocuri din Craiova, la faza de intenție

Reabilitarea primelor blocuri din Craiova, la faza de intenție

Primele trei blocuri din Craiova, care urmează să fie reabilitate, mai au de așteptat până la începerea lucrărilor. După ce, pe 11 august, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia anunța că s-a semnat contractul de finanțare în valoare de 1.982.138,72 lei, pe 20 august, Primăria Craiova a publicat anunțul de intenție, iar până la 1 octombrie ar trebui să demareze procedurile de licitație pentru executarea lucrărilor.

Lucrările de reabilitare la cele trei blocuri, M 13, M15 b și M 24, din cartierul craiovean 1 Mai nu vor începe curând. Primăria Craiova a publicat anunțul de intenție în luna august, iar până pe data de 1 octombrie 2014 ar trebui să publice și anunțul de participare la licitația care va desemna firma ce se va ocupa efectiv de reabilitarea blocurilor.
În anunțul de intenție se arată că natura lucrărilor este de „reabilitare termică pentru blocurile M 24, M 13 și M 15b din Craiova, conform proiectelor tehnice aprobate. Valoarea estimată de 1.538.722,27 lei (fără TVA) cuprinde și cuantumul aferent procentului de diverse și neprevăzute“. Timp în care proprietarii așteaptă să vadă schela pe bloc.
„Nu mai știm nimic de la primărie. Oamenii și-au pierdut răbdarea. Noi avem probleme cu acoperișul, chiar și la blocul care a fost ales primul pentru reabilitare, M24. Ce fac, dacă nu demarează lucrările până în toamnă, mă apuc de acoperiș și apoi vine firma și face alte lucrări, oamenii plătesc de două ori? Am observat că în prima tranșă au fost alese blocurile în care procentul de participare din partea proprietarilor este mai mare, adică 30%. Reabilitarea pentru noi înseamnă schelă pusă pe bloc“, este de părere președintele Asociației nr. 15 1 Mai Stadion, Constantin Șeicaru.
În schimb, reprezentanții Asociației de Proprietari nr. 16, tot din cartierul 1 Mai, spun că au aflat de la primărie că „s-a demarat licitația“ pentru reabilitare.
„Așteptăm. De la primărie ne-au spus că sunt în faza de licitație pentru firma care trebuie să execute lucrarea. Costurile rămân aceleași. Iar pentru blocurile la care proprietarii trebuie să plătească 20% din valoarea lucrărilor, tot de la primărie mi-au spus că urmează să se semneze contractul săptămâna viitoare. Cu procentul ăsta mai intră și blocurile M4, M, M6, M11, M12 și M14. Ne-au spus că dacă timpul este bun încep lucrările din toamnă“, a spus președintele Asociației nr. 16, Constantin Gheorghe.

Primii la reabilitare

61 de apartamente din Craiova vor primi finanțare pentru lucrări de creștere a eficienței energetice prin Programul Operațional Regional. Lucrările ce urmează să fie efectuate în cadrul contractului sunt: izolarea termică a părții opace a fațadelor, înlocuirea tâmplăriei exterioare, închiderea balcoanelor/ logiilor cu tâmplărie termoizolantă, inclusiv izolarea termică a parapeților, izolarea termică a planșeului peste subsol, termo-hidroizolarea acoperișurilor tip terasă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS