10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjÎncep Zilele Municipiului Târgu Jiu

Încep Zilele Municipiului Târgu Jiu

Zilele Municipiului Târgu Jiu încep mâine, de la ora 11.00, cu deschiderea Târgului Meşterilor Populari din Oltenia. Manifestarea a ajuns la a VI-a ediţie. De la ora 20.00, va avea loc o procesiune religioasă dedicată patronilor spirituali ai municipiului Târgu Jiu, Sfinţii Constantin şi Elena, la care vor participa aproximativ 200 de preoţi din judeţ şi cetăţeni ai oraşului. La ora 21.30, în centrul oraşului va avea loc un spectacol de sunet şi lumină care va marca deschiderea oficială a Zilelor Oraşului. Până pe 25 mai vor mai avea loc spectacole de muzică uşoară şi populară. De asemenea, Primăria Târgu Jiu şi-a propus să doboare miercuri un record, în cadrul unui eveniment la care vor participa sute de lăutari ce vor interpreta împreună melodia „Mărioară de la Gorj“. Vor mai avea loc vernisaje de expoziţii, spectacole de teatru cu prilejul Festivalului Naţional de Teatru „Elvira Godeanu“. Va începe şi campania „I love Târgu Jiu“, care va continua până la sfârşitul anului şi anul viitor. Va mai avea loc un campionat de streetball, un concurs de fotografie, „Ziua Majoratului“, la care vor participa 850 de liceeni. Zilele Municipiului Târgu Jiu se vor încheia pe 25 mai cu un spectacol organizat de la ora 21.00 pe Insuliţă şi unde vor cânta: Sore, Deep Central şi Mandinga. Spectacolul va fi urmat de un foc de artificii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS