14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCulturile agricole din mai multe localităţi doljene, sub ape

Culturile agricole din mai multe localităţi doljene, sub ape

http://www.youtube.com/watch?v=EhoF8jZ-Rkk

Râul Jiu a ieşit din matcă în comuna Braloştiţa, inundând culturile agricole şi ameninţând două gospodării care sunt în apropiere.
Administraţia Bazinală de Apă Jiu, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor, a construit un dig din 600 de saci umpluți cu nisip. Oamenii sunt disperaţi şi spun că au mai avut gospodăriile inundate anii trecuţi şi acum le este frică să nu se întâmple acelaşi lucru. „Şi anii trecuţi au venit apele peste noi. Am băgat toate hainele în saci şi le-am urcat în podul casei. Nu mai avem nici o speranţă. Digurile formate din saci nu cred că o să ne protejeze. Mai bine să facă diguri adevărate pe marginea Jiului, acolo unde trebuie“, a spus Victoria Georgescu. Supărarea femeii este cu atât mai mare cu cât apele din ultima vreme i-au distrus şi culturile agricole. „Nimic nu a răsărit şi am băgat mulţi bani în pământuri. Am muncit degeaba“, a declarat femeia.
Vasile Buzatu crede că acum nu le rămâne decât să aştepte şi să se roage ca apa să nu le intre în gospodărie: „Nu avem ce să facem. Îmi e frică să nu se întâmple ca în 2005, când ne-a intrat apa în casă“. Bărbatul spune că în fiecare an curţile le sunt inundate.

Culturile agricole sunt aproape compromise

Din cauza ploilor din ultima perioadă, culturile agricole sunt aproape compromise. Oamenilor nu le rămâne decât să aştepte, dar se plâng că au investit mult în agricultură şi producţia de anul acesta va fi slabă. „Nu cred că vom avea ce să luăm de pe câmp. Porumbul a putrezit în pământ şi grâul a îngălbenit“, a spus Elena Prună. Localnicii din Scaieşti cred că anul este compromis, dar nu îşi pierd speranţa. „Eu am un teren aici, în apropiere, şi în fiecare an e inundat, dar îl cultiv chiar dacă iau puţin de pe el“, a afirmat Gheorghe Prună. „Bălteşte apa peste tot. E dezastru. Grâul, porumbul şi floarea-soarelui nu cred că se vor face pentru că au fost inundate. Jiul deja a ieşit din matcă şi nu mai e nimic de făcut. Dacă nu se construiesc diguri aşa cum trebuie, mereu vom păţi aceste lucruri“, a afirmat Eugen Bălă, un localnic din Braloştiţa.
Mihaela Mateescu, viceprimarul comunei Scaieşti, a declarat pentru GdS că din cauza ploilor din ultima vreme, terenurile agricole au fost inundate: „Sunt 160 de hectare inundate, dar până diseară (vineri seară – n.r.) vor fi inundate toate culturile agricole din Scaieşti. Acestea sunt afectate pentru că seminţele au fost deja puse în pământ şi vor fi distruse din cauza apelor“. Administrația Bazinală de Apă Jiu prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj monitorizează evoluția nivelurilor și debitelor pe cursurile de apă, precum și starea lucrărilor hidrotehnice cu rol de apărare aflate în administrare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS