Accident cu trei victime la Vârţ

Autori


Trei persoane au fost rănite, după ce un microbuz care circula cu viteză a derapat şi s-a răsturnat, sâmbătă dimineaţă, în localitatea gorjeană Vârţ, de lângă Rovinari. Cei trei bărbaţi care se aflau în maşină s-au ales cu fracturi, fiind necesară intervenţia mai multor echipaje ale SMURD. Localnicii din zonă au dat şi ei o mână de ajutor şi i-au scos pe cei trei din microbuz până la sosirea medicilor de pe ambulanţe. Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, şoferul microbuzului, un bărbat, de 36 de ani, a pierdut controlul volanului şi a părăsit şoseaua, maşina răsturnându-se. Poliţia a început o anchetă pentru vătămare corporală din culpă.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 10 martie 2014

Actualitate

» „Closer to the Moon“, în premieră la Craiova
» FBI ajută autorităţile din Ucraina în ancheta de corupţie demarată împotriva fostului regim
» Factura buclucaşă la gaze naturale
» Balul Regal al Pensionarilor, la a doua ediţie
» Greva japoneză începută vineri la Biblioteca Naţională a României continuă
» Poftiţi la Incubator!
» Burleanu, afaceri personale în numele Federației de Minifotbal
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Consiliul de Securitate al ONU se întruneşte astăzi din nou pentru a discuta despre criza din Ucraina
» O judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti a intrat în greva foamei
» Noul secretar general al Senatului este Ion Vărgău
» Televiziunile şi radiourile publice din Israel vor fi închise şi înlocuite cu o nouă structură
» Fost procuror general adjunct al României, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare pentru fraudă
» Polonezul care s-a sinucis după ce a atacat şoferii unui autocar era sub influenţa canabisului
» Călin Popescu Tăriceanu este noul preşedinte al Senatului
» Italia: O româncă a murit după ce avionul ultrauşor în care se afla s-a prăbuşit

Local

» Cu viteză spre moarte pe pasajul suprateran
» Uscătoria, bătrâna şi murăturile
» Unde ducem animalele de la Zoo?
» Eutanasia, soluţia finală pentru maidanezi?
» Trei munţi din Vâlcea, vânduţi cu acte false
» „Poporul nu vrea să ştie cine a furat banii, vrea doar moartea câinilor“
» Agent de investiţii suspectat că a prejudiciat 48 de persoane şi a manipulat piaţa de capital, reţinut de procurorii DIICOT Vâlcea
» Hoţ din locuinţe, arestat preventiv
» Olt: Percheziţii ale DIICOT la fabrica Utalim Slatina

Dolj

» Sute de doljeni nevoiaşi aşteaptă mâncarea oferită de Ethos
» Parlamentarii condamnaţi din Dolj nu vor fi înlocuiţi

Gorj

» Gorj: Medicii ginecologi arestaţi pentru şpagă şi-au recunoscut faptele
» Accident cu trei victime la Vârţ
» Dana Vodislav rămâne în arest la domiciliu
» Două eleve dispărute de acasă

Sport

» Fotbal – LIGA I: Astra Giurgiu – Pandurii Târgu Jiu, scor 2-0
» Pas mare pentru locul doi
» Şi-au revenit în play-off
» SCM, aproape de o remiză în Capitală
» S-au distrat cu Chiajna
» Liga a IV-a Dolj
» Liga a III-a, seria 3
» Liga a II-a, seria 2
» Juniorii doljeni, testaţi de AJF
» Meci de Liga Europa la Giurgiu
» Cele două feţe ale CS Universitatea
» Slătinenii, perdanţi în Valea Domanului
» CSM, remiză importantă la Bistriţa
» „Minerii“ au rezistat o repriză
» FCU, punct muncit cu FC Bihor

Bani & Afaceri

» Micii româneşti vor putea fi comercializaţi şi pe piaţa Uniunii Europene

Sanatate

» Amendă minimă pentru suferinţa mamelor şi a bebeluşilor

Magazin

» Horoscop

Top