19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţi: Doi fraţi prinşi la braconaj

Mehedinţi: Doi fraţi prinşi la braconaj

\n

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sviniţa au oprit ieri după amiază pentru control, la intrarea în localitate, un autoturism Renault Espace despre al cărui conducător auto aveau date că se ocupă cu activităţi de comercializare a peştelui fără a poseda autorizaţiile legale. „La controlul autovehiculului aparţinând lui N. Goran, de 26 de ani, care era însoţit de N. Golub, de 31 de ani, ambii din localitatea Sviniţa, poliţiştii de frontieră au depistat în portbagajul acestuia cantitatea de 90 de kilograme de peşte din speciile fitofag, şalău şi plătică.

Peştele depozitat în saci de rafie, era transportat în condiţii improprii, iar cei doi sviniţeni nu posedau documente legale de transport şi de provenienţă a mărfii”, a declarat comisarul şef Valeriu Pera, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei doi fraţi deşi erau pescari comerciali autorizaţi nu au înregistrat în declaraţia de descărcare cantitatea de peşte prinsă din fluviul Dunărea. Având în vedere că activitatea de comercializare ilegală a peştelui ori deţinerea sau transportul în vederea comercializării fără documente legale constitue infracţiune, poliţiştii de frontieră le-au întocmit celor doi sviniţeni dosar penal. Cantitatea de 90 de kilograme de peşte a fost confiscată şi predată unei societăţi comerciale autorizate.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei doi riscă o sancţiune penală cu amendă cuprinsă între 150 şi 10.000 de lei şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă între 1 şi 3 ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS