http://www.youtube.com/watch?v=zrQjyGtHsxM
Marius Vasile, tânărul de etnie romă, din Filiaşi, care a încercat să-şi învingă destinul prin educaţie şi multă muncă nu mai este printre noi de câteva zile. A rămas însă viu în memoria colegilor săi de cancelarie, precum şi a elevilor, care îl aşteptau la începutul săptămânii trecute să îi evalueze. Nici unul nu s-a obişnuit cu ideea că nu îl va mai vedea niciodată. La fel şi familia lui Marius, pe care am găsit-o într-o sărăcie lucie şi copleşită de durere.
Povestea lui Marius Vasile a impresionat mii de oameni. A stârnit admiraţie, dar şi multă emoţie. Am pornit şi noi la drum, să vedem de unde a plecat în viaţă cel ce a fost profesorul din Filiaşi, găsit mort într-o rulotă, în urma intoxicaţiei cu monoxid de carbon. I-am căutat familia, cu care nu mai locuia de ceva vreme.
Părinţii şi cei doi fraţi ai săi trăiesc într-o sărăcie lucie. Pe timp de iarnă, o cameră din chirpici, al cărei tavan stă să cadă, este singurul lor adăpost. Se încălzeşte repede, lucru bun, căci fiecare lemn contează, pentru că nu au bani să cumpere multe, iar cele pe care le au sunt pe terminate. Pentru gătit fac un foc afară şi pun tuciul pe pirostrii. Nu au mare lucru. „Avem nişte apă cu sare. Să vedem ce mai punem“, spune încet tatăl. Pe chipul lui se citeşte tristeţea. Când întrebăm de Marius, întreaga familie izbucneşte în plâns. Mama sa, deşi are afecţiuni psihice, ştie că fiul ei nu mai este. Tresare de fiecare dată când îi vede imaginea. Desculţă şi îmbrăcată sumar, îşi strigă durerea şi merge spre camera în care locuia el, când venea acasă. Marius stătea într-una din cele două camere ale unei construcţii ridicate de Primăria Filiaşi în 2005, după ce casa lor a fost luată de inundaţii. Clădirea este la roşu, iar pe timp de iarnă nu este locuită pentru că nu au cu ce să o încălzească. Tot ce se găseşte în ea sunt două paturi, vechi şi rupte, aşezate pe pământ. Nu există covoare. La fel este şi în camera de chirpici. În ea locuiesc cei cinci membri ai familiei.
Plecase de acasă ca să se poată pregăti pentru şcoală
De aici a plecat pe drumul său în viaţă profesorul Marius Vasile, care trudea pentru un trai mai bun. Nu a reuşit să-şi îndeplinească dorinţa. Moartea sa a luat prin surprindere întreaga familie. Primele mărturisiri le-a făcut fratele său mai mic, Eugen. „Vestea decesului am primit-o prin telefon luni dimineaţă, de la un prieten. Mi-a spus că a fost găsit mort într-o rulotă. Nu mi-a venit să cred“, a spus acesta. Marius plecase de acasă în speranţa că îşi poate realiza visul de a-şi face un loc al său şi muncea din greu pentru asta. „Îi plăcea foarte mult ceea ce făcea la şcoală, de asta a şi plecat de acasă. Să aibă linişte, să poată învăţa pentru copii, să le predea, pentru că el era profesor. În ultima lună l-am văzut decât o singură dată. Îl mai sunam să văd ce face, dar nu vorbeam foarte mult, pentru că mereu avea ceva de lucru. Se zbătea foarte mult. Muncea şi cu ziua la lume, tăia lemne, săpa, făcea tot ce putea pentru un ban în plus“, a mărturisit Eugen. Cu toate că era foarte ocupat, Marius nu îi uitase pe ai săi. „Mai trecea pe acasă să vadă ce facem. Îmi spunea şi pe unde are ore, cum sunt copiii de la şcoală. Îşi dorea să fie un bun profesor. A renunţat să fie magistrat pentru că era convins că e mai bine să le predea copiilor decât să-i judece pe alţii“, a spus Eugen. Ciudat este însă că familia nu ştia unde are Marius rulota. Fratele său a mărturisit că el credea că este situată pe terenul pe care Marius şi-l cumpărase în localitatea Tatomireşti, unde avea de gând să-şi facă o casă.
„L-am văzut pe stradă, mânca dintr-o roşie
şi o pâine“
De rulotă ştiau şi elevii lui Marius Vasile. Copiii spun că au aflat chiar de la prima oră de curs în ce condiţii trăia. „L-am avut profesor la clasă de la începutul anului şcolar, la educaţie antreprenorială. De cum am făcut cunoştinţă, ne-a spus totul despre el: că trăieşte în rulotă, că nu are bani să-şi facă deocamdată o casă, dar că aşa sărac cum este a reuşit să devină profesor. Şi ne-a îndrumat să învăţăm, să-i urmăm exemplul. Ne-a spus inclusiv faptul că vindea lubeniţă în piaţă şi dădea cu sapa să facă rost de bani să meargă la facultate. Nu îi era ruşine cu ceea ce a făcut“, a spus Nicuşor Ghebaur, elev la Liceul „Dimitrie Filişanu“ din Filiaşi. Exemplul lui Marius Vasile i-a atins la suflet pe liceeni. Unii au spus povestea lui şi acasă. Aşa se face că despre Marius a aflat şi Cosmin Florica, deşi nu îl avea profesor la clasă. „Mi-a povestit fratele meu că este un profesor deosebit, deschis la suflet cu elevii. Nu era genul să urle la clasă. Era un om liniştit. Am avut ocazia să-l văd personal, când a fost profesor de serviciu pe şcoală, pe la începutul anului şcolar“, a povestit Cosmin.
Într-o zi, adolescentul l-a zărit pe profesorul fratelui său pe stradă, într-o ipostază ce avea să-l marcheze. „Nu sunt din Filiaşi, ci din Argetoaia. Prin noiembrie aşteptam autobuzul, să plec acasă. Eram cu fratele meu şi încă un coleg. Şi l-am văzut pe stradă, în centrul oraşului, mânca dintr-o roşie şi o pâine. I-am zis fratelui meu: «Uite-l pe profesorul tău!». Am crezut iniţial că îl confund, dar nu, el era. Probabil că îi era foame. Mi-a fost foarte milă de el când l-am văzut cum mânca“, a spus tânărul. Pentru elevii de la clasă, Marius Vasile era mai mult decât un profesor, era un prieten. Îi ajuta chiar şi la teme. „Mai făceam exerciţiile la română sau la franceză. Ne îndruma şi ce cărţi să citim“, a spus Rahaela Frunză, o altă elevă a lui Marius Vasile.
„I-a lipsit timpul ca să realizeze ce a vrut“
Faţă de colegii de cancelarie, Marius Vasile era mai discret, chiar dacă de o parte dintre profesori era legat sufleteşte de pe vremea când era elev la Liceul „Dimitrie Filişanu“ din Filiaşi. Nu s-a plâns niciodată. „Te întâmpina cu un salut vesel. Nu ai fi bănuit că trece prin greutăţi. Era un om discret. Era gata să dea sfaturi mai degrabă cum să-i facă pe alţii să se descurce în situaţii grele“, a spus Ioana Negreţ, profesor de limba română. Dascălul îl ştia pe Marius încă de când era elev la o şcoală profesională. „Nu a fost din prima liceean. L-am întâlnit la şcoala de ucenici, unde l-am remarcat pentru că era foarte activ şi i-am oferit sprijin să susţină examenul de capacitate, să se înscrie la liceu“, a mai spus profesorul Ioana Negreţ. După ce au devenit colegi, mai stăteau din când în când de vorbă. Marius povestea uneori şi despre familia lui. „Ştiu că îşi ajuta şi mama. Nu s-a ruşinat niciodată cu familia lui. Nu i-a condamnat că nu au putut să-i ofere mai mult“, a mai spus profesoara. Nu se aştepta ca Marius să dispară atât de repede, la doar 31 de ani. Şi-a luat rămas bun de la el simbolic şi fără să ştie. „Ultima oară l-am văzut exact cu trei zile înainte de incident. Era pe stradă. M-a salutat. Mă grăbeam spre şcoală, aşa că nu m-am oprit, cu gândul că: «Lasă, cu Marius mă mai pot eu opri să vorbesc». De obicei, discuţiile noastre durau. I-am făcut cu mâna şi am trecut mai departe. Regret că nu m-am oprit, că nu am simţit că nu mai avem timp“, a spus Ioana Negreţ. Aceasta a crezut că Marius va reuşi chiar să facă o carieră de magistrat, până la urmă, ca să-şi depăşească starea socială, dar acum, când nu mai este, singurul gând pe care îl are este că „lui Marius i-a lipsit timpul“.
