8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDosar penal în cazul inundaţiilor cu nămol de la Turceni

Dosar penal în cazul inundaţiilor cu nămol de la Turceni

\n

Poliţiştii din Gorj au deschis un dosar penal pentru distrugere în cazul gospodăriilor de la marginea oraşului Turceni care au fost inundate, la mijlocul lunii decembrie, cu nămol provenit de la groapa de cenuşă a termocentralei, după ce 13 localnici au depus plângeri la poliţie în acest sens.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Romina Dochian, a declarat, ieri, pentru corespondentul Mediafax, că cercetările din acest dosar vizează comiterea infracţiunii de distrugere, ancheta fiind coordonată de un procuror de la Parchetul Judecătoriei Târgu Jiu.
Persoanele ale căror gospodării au fost inundate cu nămol provenit de la groapa de cenuşă a termocentralei din Turceni şi care au depus plângeri la poliţie în acest sens urmează să fie audiate, la fel ca şi reprezentanţi ai termocentralei.
O parte dintre localnicii ale căror gospodării au fost afectate şi-au părăsit casele după ce acestea au fost complet acoperite de apa şi cenuşa provenite de la depozitul termocentralei.

Rodica Văduva: Stratul de cenuşă are peste un metru, porcul doarme cu mine în cameră..

Mai multe utilaje de mare tonaj se aflau, ieri, la marginea oraşului Turceni pentru a scoate nămolul din gospodării, muncitori care sunt angajaţi la firme ce prestează servicii pentru Termocentrala Turceni fiind detaşaţi pe perioadă nelimitată la muncile ce se impun pentru curăţarea perimetrului afectat de apă şi cenuşă.
Una dintre persoanele care a rămas să locuiască în continuare în locuinţa afectată de inundaţii a povestit, ieri, corespondentului Mediafax că a fost nevoită să îşi mute animalele din curte în casă, întrucât coteţele şi grajdul din gospodărie au fost acoperite de un strat de cenuşă de peste un metru.
„Au trimis cei de la termocentrală muncitori şi utilaje să ne scoată cenuşa, dar de la Crăciun şi până acum au reuşit să desfunde numai drumul şi un pic prin curţi. Nu mai am coteţe sau grajd ca să ţin animalele şi am fost nevoită să le iau cu mine în casă. Porcul doarme cu mine în aceeaşi cameră. Să nu credeţi că e uşor, dar nu am ce să fac pentru că nici la el nu pot să renunţ, că bani de altul pentru anul ăsta nu mai am“, a declarat Rodica Văduva.
La mijlocul lunii decembrie, nouă gospodării de la marginea oraşului Turceni au fost inundate cu nămol, după ce în zidul de susţinere al depozitului de cenuşă de la Termocentrala Turceni a apărut o breşă. Ulterior, breşa respectivă s-a mărit, iar casele localnicilor au fost afectate de cantităţi semnificative de cenuşă amestecată cu apă, stratul de nămol ajungând la aproape doi metri. În aceste condiţii, mai multe persoane ale căror gospodării au fost inundate au fost nevoite să doarmă la un hotel din Turceni.
În zona din apropierea râului Jiu, unde ar fi trebuit să se scurgă în mod controlat apele provenite de la depozitul de cenuşă de la termocentrală, stratul de nămol măsoară şi peste patru metri înălţime.

Directorul Termocentralei Turceni: În doi-trei ani, depozitul de cenuşă
va fi închis

Directorul Termocentralei Turceni, Corneliu Diţescu, a declarat, ieri, corespondentului Mediafax că unitatea îi va despăgubi pe oamenii ale căror gospodării au fost inundate cu nămol, dar doar după ce vor fi făcute expertize în acest sens.
„Cel mai grav sunt afectate trei case de acolo, care sunt bătrâneşti, au zeci de ani şi nu au o structură de rezistenţă, fiind făcute pe lemn. Vom discuta cu proprietarii şi vedem ce soluţii o să avem. Le putem consolida, le reparăm, le reconstruim sau le plătim dumnealor despăgubiri. Va conta şi punctul dumnealor de vedere, dar casele vor face obiectul unor expertize de specialitate, care să ne dea soluţiile corecte şi obiective“, a precizat Diţescu.
El a menţionat că depozitul de cenuşă al termocentralei a fost consolidat în ultimele două săptămâni, astfel încât să nu mai apară o nouă spărtură în zidul de susţinere al acestuia, iar gospodăriile localnicilor de la marginea oraşului Turceni să nu mai fie inundate.
Diţescu afirmă că, în doi-trei ani, depozitul de cenuşă va fi închis, termocentrala urmând să pună în funcţiune un depozit nou, modern, care se construieşte în prezent.

Garda de Mediu Gorj zice că la Termocentrala Turceni nu a fost poluare, ci „un accident de natură tehnică“

Conducerea Termocentralei Turceni nu a fost sancţionată de către comisarii Gărzii de Mediu Gorj în urma inundaţiilor, şeful acestei instituţii, Alexandru Ţintă, declarând, ieri, corespondentului Mediafax că situaţia produsă la sfârşitul anului 2013 nu reprezintă o poluare, ci „un accident de natură tehnică“.
„Nu sunt motive să aplicăm vreo sancţiune pentru că acolo nu s-a produs o poluare, ci un accident de natură tehnică. Cei de la Termocentrală au anunţat acel incident cât de repede au putut, au intervenit şi intervin pentru a limita efectele lui şi consider că nu sunt motive pentru a-i sancţiona. După ce vor curăţa terenurile afectate de cenuşă, vom vedea atunci, prin analize, dacă s-a produs vreo poluare a solului şi la acel moment vom dispune în consecinţă“, a precizat Alexandru Ţintă.
Termocentrala Turceni este parte a Complexului Energetic Oltenia, fiind unul dintre cei mai mari producători de energie pe bază de cărbune din ţară.
Gigi Ciuncanu-Mediafax

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS