22.6 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalUPDATE: Fetița abandonată în trenul Petroșani-Craiova are mari șanse să trăiască

UPDATE: Fetița abandonată în trenul Petroșani-Craiova are mari șanse să trăiască

Fetița nou-născută abandonată, astăzi în jurul prânzului, în trenul care venea dinspre Petroșani spre Craiova are mari șanse să supraviețuiască, după ce a fost descoperită la timp de lucrătorii Biroului Județean al Poliției Transporturi Feroviare Craiova. După modul în care era tăiat cordonul ombilical, anchetatorii au constatat că micuța nu a fost născută într-un spital și a fost abandonată la trei-patru zile de la naștere. ”Fetița abandonată are 2,26 kilograme și 46 de centimetri în lungime. A fost născută în urmă cu trei-patru zile, iar mama nu a fost asistată la naștere într-o unitate spitalicească. Cei de la Spitalul Județean ne-au comunicat că starea fetiței este relativ bună în acest moment. Efectuăm cercetări în continuare pentru a depista mama copilului”, a declarat pentru GdS, comisarul-șef Constantin Budici, șeful Biroului Județean al Poliției Transporturi Feroviare Craiova.

Copilul a fost abandonat în trenul care a ajuns la Craiova astăzi de dimineață, în jurul orei 12.30. Nou-născutul fusese lăsat să zacă pe podeaua trenului, într-o sacoșă veche de rafie.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS