11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalA evadat de sub escorta poliţiştilor

A evadat de sub escorta poliţiştilor

Un tânăr de 27 de ani, din Drăgănești – Olt, dat în urmărire de autorităţile austriece, a reuşit să fugă, luni după-amiază, de la Parchetul Curții de Apel Craiova, de sub escorta unui echipaj de polițiști din cadrul IPJ Olt.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Olt, Mugurel Helgiuc a fost ridicat luni dimineaţă, din Drăgăneşti-Olt, în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile austriece pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt comise pe teritoriul Austriei.
Potrivit procedurilor, după ce a fost reţinut, tânărul a fost dus de un echipaj de poliţişti la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru ca procurorii să emită pe numele urmăritului o ordonanţă de reţinere pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior, Mugurel Helgiuc urma să fie prezentat în faţa magistraţilor Curţii de Apel Craiova pentru confirmarea mandatului european de arestare.
Potrivit poliţiştilor olteni, în timp ce se afla la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, „profitând de o clipă de neatenţie a colegilor, a fugit“, a declarat pentru GdS comisar-şef Claudia Radu, purtătoarea de cuvânt a IPJ Olt.
Când şi-au dat seama că au „pierdut“ persoana pe care o escortau, poliţiştii şi-au anunţat colegii din cadrul IPJ Dolj, care au început imediat căutarea fugarului. La rândul lor, reprezentanţii IPJ Dolj au precizat că mai multe echipaje de poliţişti, care au primit fotografia tânărului de 27 de ani, au fost trimise la toate ieşirile din municipiul Craiova. Până luni seara, Mugurel Helgiuc nu fusese prins.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS