19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPompierii mehedinţeni au lichidat 11 incendii în perioada Crăciunului

Pompierii mehedinţeni au lichidat 11 incendii în perioada Crăciunului

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi au intervenit, în perioada 24-30 decembrie, pentru stingerea a 11 incendii, produse în localităţile Gura Văii, Şimian, Orşova, Bălăciţa, Recea, Baia de Aramă, Băile Herculane, Schela şi Şişeşti. Cele mai multe au izbucnit din cauza folosirii coşurilor de evacuare a fumului, deteriorate, neprotejate termic faţă de materiale combustibile, dar şi a mijloacelor de încălzire supraîncărcate. Un singur incendiu dintre cele 11 s-a soldat cu decesul unei persoane – este vorba de cel izbucnit în oraşul Baia de Aramă, chiar în noaptea de Crăciun, la o casă de locuit, proprietarul imobilului pierzându-şi viaţa.

Tot în perioada menţionată, pompierii mehedinţeni au intervenit pentru salvarea a trei persoane, prevenirea izbucnirii unui incendiu în urma unui accident rutier, dar şi pentru acordarea primului-ajutor medical şi transportarea la Unitatea de Primiri Urgenţe a 46 de persoane cu probleme medicale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS