Coffe shopuri cu canabis în America

Autori
Etichete , ,


În Statele Unite se vor deschide, la 1 ianuarie, primele „coffee shop“-uri unde se va putea comercializa canabis în scopuri recreative, primele state în care vor funcţiona aceste localuri fiind Washington (nord-vest) şi Colorado (vest), relatează Agerpres.

În timp ce cultivatorii de canabis au motive de bucurie, autorităţile americane sunt preocupate mai ales de modul de impozitare a acestei noi activităţi comerciale, cel puţin în forma sa legală.

Anumite companii au anunţat deja organizarea unor excursii în cele două state în care vor aparea primele „coffee shop“-uri şi care în luna noiembrie au legalizat prin referendum consumul de canabis în scopuri recreative.


„Noutatea însăşi atrage oameni din toate părţile. Vin oameni cu maşinile din Texas, din Arizona şi din Utah numai pentru a face parte din istorie“, a explicat Adam Raleigh, patronul furnizorului de canabis Telluride Bud Company.

Consumul de canabis în scop medical este deja legal şi reglementat în 19 state din componenţa SUA, iar în majoritatea acestora consumul de canabis în scop recreativ nu este considerat un delict.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 30 decembrie 2013

Actualitate

» Au fost publicate fotografii cu locul în care Michael Schumacher s-a lovit de stâncă
» Dinel Staicu – 11 ani de puşcărie
» Cod Galben de ceață în județele Olt, Gorj și Vâlcea
» Călinoiu rămâne în continuare fără un loc în AGA la Pandurii
» Terenurile neretrocedate, compensate cu bunuri în echivalent
» „Asaltul“ ANAF continuă la Marlorex
» Întreruperi energie electrică de astăzi
» Bancul zilei
» Încasări de un milion de lei la cinema
» MAE: Ultimii marinari români aflați pe nava RM Pioneer au fost repatriați
» MAE: Ultimii marinari români aflați pe nava RM Pioneer au fost repatriați
» Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene a fost avansat în grad
» Sentinţa în dosarul de corupţie al medicului Şerban Brădişteanu, amânată pentru 7 ianuarie
» UDMR propune ca o parte din TVA să rămână la comunităţile locale, odată cu descentralizarea
» Rusia: Cinci zile de doliu în regiunea Volgograd
» Patru aeronave au fost redirecţionate de pe Aeroportul Craiova din cauza ceţii
» Rusia: Piaţa Roşie din Moscova a fost evacuată pentru scurt timp din cauza unui pachet suspect
» Măsuri speciale pentru fluidizarea traficului pe Valea Prahovei
» Rusia: Numărul morţilor în atentatul din Volgograd a ajuns la 15
» Scrisoare de condoleanțe transmisă ministrului afacerilor externe din Rusia

Local

» Coffe shopuri cu canabis în America
» Tragedii pe şosele în 2013
» Hoţi de acumulatori auto, arestaţi preventiv
» Concertul de Anul Nou al filarmonicii
» 18 morţi într-un atentat kamikaze într-o gară din Rusia
» Craiova: Primăria începe încasarea taxelor şi impozitelor pe 2014 din data de 8 ianuarie
» Craiova: Un bărbat a evadat de sub escorta poliţiştilor – UPDATE
» Concertul de Anul Nou de la Viena, transmis în direct la Radio România
» Mehedinţi: Consilier local din Devesel, în comă după ce a fost bătut de prietenii de pahar
» Pompierii mehedinţeni au lichidat 11 incendii în perioada Crăciunului

Dolj

» Dolj: Peste 7.500 de articole pirotehnice confiscate de jandarmi

Gorj

» Bătrână salvată din fântână
» Borsete cu bani, găsite şi restituite
» Petreceri la cota 1.650 – Rânca, polul distracţiei
» Sărbători însângerate în Gorj
» Gorj: CEO va despăgubi sinistraţii din Turceni
» Proiect pentru construirea unui teren de golf în judeţul Gorj

Sport

» Tenis – Victor Hănescu s-a calificat în turul doi la Doha
» „Kosovo renaşte prin baschet“
» S-a încheiat cel mai bun an pentru Pandurii
» Aurelia Brădeanu şi Alex Şimicu, cei mai buni handbalişti români ai anului 2013
» Tenis – Peste 4,3 milioane de dolari, premii totale pentru români

Bani & Afaceri

» Fiscalitatea în 2013, între impozite noi şi TVA „cu bucluc“

Sanatate

» De ce mâncăm şi cheltuim mai mult de Sărbători?

Educatie

» Olt: Investiţii în 27 de instituţii de învăţământ din judeţ

Magazin

» Horoscop
» Vremea în Oltenia de Revelion
» Dolj: Unităţile sanitare au program de zile libere de Anul Nou
» Călătorii CFR la jumătate de preţ în primele zile din 2014
» Papa Francisc, desemnat de revista Esquire drept cel mai stilat bărbat al anului 2013

Top