http://www.youtube.com/watch?v=VjPM9G0KP0w
În comuna Giubega, lumea îmbătrâneşte pe zi ce trece mai mult. Tinerii au plecat către alte zări şi au rămas aici cei vârstnici, care-şi duc bătrâneţile aşa cum ştiu şi cum pot. Am pornit, după prima ninsoare, către comuna numită odată Leşi. Poveştile găsite le citiţi în cele ce urmează.
Satul Giubega, singurul din comuna cu acelaşi nume, se află la 48 de kilometri de Craiova. Numit odată Leşi şi situat, pe vremuri, la şase kilometri nord de vatra actuală, el a fost mutat atunci când peste zonă s-a aşternut tifosul. Asta ne-a povestit-o Ion Şuncă, un locuitor bătrân şi pasionat de istorie. „Comuna a fost la Leasa lui Firan, acolo a fost satul, cu bordeie, cu cutare… Şi când a venit tifosul, au murit mulţi, şi doar îi astupau acolo, nu-i mai scoteau afară deloc. Pe urmă s-a mutat de acolo în Valea Viilor, la noi, aici. Şi apoi am venit la turcul ăsta, la Giube, şi de acolo se trage Giubega, care e astăzi, la noi, aici“, ne-a povestit Ion Şuncă, poreclit Şocâtă.
El este unul dintre cele aproximativ 2.100 de suflete rămase în localitate, după ultimul recensământ. Populaţia scade agravant, pentru că majoritatea oamenilor sunt bătrâni şi pier, căci aşa e viaţa omului. Printre ei s-au aflat şi vechi meşteşugari, în mare tâmplari, ale căror îndeletniciri s-au dus odată cu ei. Au rămas, totuşi, câţiva oameni nebuni, aşa cum se intitulează chiar ei, care nu au lăsat totul să piară.
„Îţi trebuie liceul să iei un bălegar de la o vacă?“
Unul dintre ei este Daniel Calotă şi face parte din gaşca celor „patru nebuni până în 40 de ani“. De cinci ani s-a apucat de crescut animale, a fost în Franţa şi Italia şi s-a întors aici cu speranţa de a realiza ceva. E unul dintre cei patru crescători de animale din Giubega, cărora statul nu le dă nici o şansă. „Am 25 de capete de vaci, zece porci şi 23 de capre. Laptele îl facem brânză, îl distribuim bişniţarilor pe piaţă, că noi nu avem acces, şi în rest suntem total nemulţumiţi de stat. Vorbe în vânt. Am vrut să accesez un fond, am îndeplinit toate condiţiile şi mi s-a spus că nu am liceul. Batem pe la toate uşile şi suntem neajutoraţi. Nu ne pune nimeni nimic la dispoziţie. Tot ce vedeţi e pe spatele meu, pe fonduri proprii. La Viaţa Satului se spune «veniţi şi cereţi-ne fonduri». Când te duci cu un dosar, îţi spun că nu ai liceul. Am încercat să accesez un fond pentru a-mi cumpăra un tractor cu cupă pentru o maşină de împrăştiat bălegar şi nu am avut cum. Avem 100 de tone de bălegar afară, stau şi mergem foarte greu“, povesteşte Daniel Calotă, dezamăgit.
De pe urma lui mai mănâncă trei persoane, iar lunar investeşte circa 5.000 de lei în crescătoria de animale. „Mă ajunge în jur de 50 de milioane de lei lunar (lei vechi – n.r.), iar ei ne-au pus mâna în gură repede să dăm bani la Fisc. Subvenţiile nu se dau la timp, avem viţele care au opt-nouă luni şi ne spun că ele nu intră. Ele nu mănâncă? […] Ce, îţi trebuie liceul să iei un bălegar de la o vacă şi să mulgi o vacă? Asta întreb şi eu pe dânşii de acolo. Dacă aveam o facultate şi eram deştept, stăteam şi eu lângă dânşii sau poate în locul lor. România mai are nevoie şi de oameni care muncesc. În final, ei vor să ne transforme în hoţi. Vreau să muncesc cinstit“, a povestit fermierul. Problemele lui sunt şi ale crescătorilor de peste tot din ţară, care se împiedică de anumite reguli în încercarea lor de a se dezvolta.
Biserica păstrează veşmintele Cuvioasei Parascheva
Cultura spirituală ocupă un loc important în Giubega, iar aici vorbim despre Biserica „Sf. Mare Mucenic Dimitrie şi Cuvioasa Parascheva“, monument istoric important pentru că ascunde foarte multe lucruri de preţ: munca oamenilor care s-au implicat în recondiţionarea ei şi a celor care au realizat că este un locaş de preţ. „Biserica a fost construită în 1883 de către fiii satului şi în cursul anilor s-au făcut multe reparaţii. Părintele Coveianu a făcut, în 1905, primele reparaţii. După aceea, în 1934, s-au făcut din nou reparaţii, care au culminat cu sfinţirea bisericii. După cutremurul din 1977 s-au făcut restaurări la turlă, care a fost foarte afectată“, a povestit Ionel Pârvu, preot slujitor.
„Înaltul Irineu a fost cel care a săvârşit sfinţirea acestei biserici. Tot cu binecuvântarea sa am primit şi veşmintele Cuvioasei Parascheva, dar şi cu cea a înaltului Teofan de la Moldova, pentru că moaştele fiind acolo, aveam nevoie şi de binecuvântarea sa. Moş Nicolae ne-a adus veşmintele anul trecut, pentru că le-am primit chiar în ajunul Sfântului Nicolae, şi aici vor rămâne pentru totdeauna“, continuă părintele. Fiii satului s-au implicat în donarea sfinţilor de pe pereţii exteriori, dar şi în pictarea lor, căci lucrarea a fost realizată de pictorul Tudor Viorel, un fiu al satului. Un lucru interesant la această biserică este clopotniţa, făcută în genul intrărilor la mănăstiri. „Ea a fost făcută în 1958, de zidari ai satului. Preoţii de aici s-au implicat, au fost un exemplu pentru noi şi pentru cei care o să vină după noi. Aici sunt şi documente din 1902, se păstrează intacte toate dosarele, cu acte, cu registre, şi acest lucru a făcut posibil să câştigăm mai uşor în instanţă şi terenul dimprejur“, conchide părintele. În curtea bisericii se află o cruce care semnalează locul fostului altar, la 20 de paşi de actuala clădire.
Zona bisericii este plină de istorie, căci aici se află şi clădirea primei şcoli din comună, construită la începutul lui 1900. În faţa sa este ridicat un monument în cinstea eroilor din Giubega, căzuţi în Primul Război Mondial.
Alimentare cu apă
în toată comuna
Giubega are 4.900 de hectare de teren arabil extravilan, cu cel intravilan făcându-se vreo 5.000 şi ceva. Pământul a fost deja însămânţat, dar au fost anumite probleme cu arenda. Patru societăţi comerciale au luat în arendă terenurile oamenilor, iar una a cam uitat să le plătească acestora arenda aferentă, situaţie semnalată în paginile GdS în urmă cu o lună („Arendaşul, stăpân pe pământurile oamenilor din Giubega“ – 31 octombrie 2013). În teorie, oamenii ar trebui să primească 600 de kilograme la hectar, plus 40 de lei pentru fiecare hectar. În perioada următoare, mai mulţi oameni ar trebui să-şi primească şi ajutoarele de căldură, actele necesare fiind deja depuse la Craiova.
În primărie e agitaţie mare. Vicele a fost revocat din vară de către mai mulţi consilieri locali, iar responsabilităţile sale au fost împărţite. Din câte aflăm, în Giubega s-a reuşit, printr-un program SAPARD, alimentarea cu apă în toată comuna. În ceea ce priveşte canalizarea, „suntem consideraţi o comună bogată şi suntem mai mereu sub linie“, explică Stelian Gună, inspector agricol în cadrul primăriei. În trei ani s-au asfaltat şi şase kilometri din totalul de 19 kilometri de drum comunal, iar grădiniţa şi căminul cultural au fost renovate şi dispensarul uman echipat. În viitor, se doreşte şi dotarea şcolii cu centrală, dar şi cu toalete în incinta clădirii. La ora actuală, cei aproximativ 160 de copilaşi care învaţă la Şcoala din Giubega sunt nevoiţi să meargă prin frig la toaleta care se află într-un alt corp, în spatele şcolii („Uniforma şcolară, mărul discordiei la Giubega“ – 30 septembrie 2013). Autorităţile spun că se va încerca prinderea acestor lucrări într-un proiect pe fonduri europene, dar în acest an nu există nici o şansă.
Comuna nu are o zi specială de sărbătoare. Pe 15 august, după cum povestesc oamenii, se face un bâlci cu ocazia Sfintei Marii, iar la Sărbătoarea Paştelui, trei zile se joacă hore, iar oamenii locului îşi amintesc cum ştiu ei mai bine de cei pe care i-au pierdut: prin cântec. În prag de Crăciun, liniştea se aşterne peste comună. Biserica se umple mai mult ca de obicei, căci oamenii nu mai muncesc pământul, ci se retrag la linişte şi căldură. Iar bătrânii zâmbesc cu o lacrimă în colţul ochiului, cu gândul la copiii lor, plecaţi pe cine ştie unde…
