20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSuspect periculos, identificat şi reţinut de poliţişti

Suspect periculos, identificat şi reţinut de poliţişti

Un bărbat, din comuna Vânjuleţ, judeţul Mehedinţi, a fost reţinut, ieri după-amiază, pe bază de ordonanţă la mai puţin de 24 de ore de când a refuzat să oprească la trei filtre rutiere.
Bărbatul, de 31 de ani, a fost depistat pe DN 56, de un echipaj ce se afla într-o acţiune rutieră. Cum acesta nu a dorit să oprească la semnalele poliţiştilor, s-a pornit într-o urmărire şi s-au format mai multe filtre rutiere pentru oprirea şoferului teribilist. Bărbatul a reuşit să treacă de două filtre, abandonându-şi maşina în faţa locuinţei.
„Poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Cujmir, în timp ce desfăşurau activităţi specifice în cadrul unei acţiuni pentru impunerea respectării legislaţiei rutiere, pe DN 56 C au efectuat semnalul regulamentar de oprire al unui autoturism, condus de C.D., din comuna Vânjuleţ, însă acesta nu a oprit, asigurându-şi scăparea pe raza localităţilor Gârla Mare, Pristol, Gruia, Pătule, Cioroboreni şi Vânjuleţ, deşi în urmărirea sa se afla echipajul de poliţie, care i-a solicitat să oprească. Pentru evitarea producerii de pagube materiale sau rănirea de persoane, echipajul de poliţie aflat în urmărire a solicitat sprijinul Poliţiei Vânju Mare, fiind organizate mai multe filtre rutiere, în comunele Gruia şi Vânjuleţ, suspectul refuzând să oprească la semnalele poliţiştilor, trecând prin cele două filtre. Ulterior, autoturismul a fost găsit abandonat în faţa locuinţei suspectului, iar din verificări a rezultat că autovehiculul fusese condus recent de către acesta, bărbatul asigurându-şi scăparea pentru a nu fi reţinut de poliţişti“, a declarat Nicolae Lohon, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Mehedinţi.
„Suspectul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Suspectul este cercetat în alte trei dosare penale pentru infracţiuni la regimul rutier, ameninţare, violare de domiciliu şi ultraj contra bunelor moravuri“, a mai spus Lohon.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS